Fostul şef al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor Laurenţiu Baranga, acuzat că şi-a falsificat diploma de bacalaureat, a ajuns profesor universitar după ce Curtea de Apel i-a anulat toate diplomele deţinute, inclusiv foile matricole aferente acestora.

Laurenţiu Baranga, fost şef al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, numit înalt funcţionar al statului pe baza unei diplome de bacalaureat falsificate, a ajuns în vârful ierarhiei universitare după ce Curtea de Apel Bucureşti i-a anulat diploma de bacalaureat, potrivit Pressone. În plus, din dosarul aflat pe masa procurorilor reiese nu doar că nu a absolvit liceul, dar Baranga nu ar fi lucrat niciodată ca director la ORNISS, instituţia care permite civililor şi militarilor accesul la secrete de stat, aşa cum se specifica în CV-ul public al acestuia.  Mai exact, Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat spune că Laurenţiu Baranga nu a fost director adjunct al instituţiei, după cum a scris el în CV. Potrivit ORNISS, în perioada 1 octombrie 2016 – 30 septembrie 2019, contractul individual de muncă al lui Laurenţiu Baranga cu ORNISS a fost suspendat, iar începând cu data de 1 octombrie 2019, contractul individual de muncă al lui Baranga cu ORNISS a încetat.

ORNISS a precizat că va colabora cu organele de cercetare penală pentru lămurirea tuturor aspectelor relevante referitoare la activitatea lui Laurenţiu Baranga.

CONDUCĂTOR DE DOCTORATE CU DIPLOMĂ DE BAC ANULATĂ

În plus, la un an după ce Curtea de Apel a anulat toate diplomele obţinute de Baranga, acesta devenea conducător de doctorate la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMV). Concret, el a avut tupeul să-şi depună dosarul de abilitare pentru a deveni îndrumător de doctorate la universitatea condusă de fostul ministru al Educaţiei Sorin Cîmpeanu, deşi avea toate actele universitare anulate în mod definitiv, arată sursa citată. Ulterior, dosarul i-a fost verificat de Comisia Naţională de Atestare a Titlurilor şi Diplomelor (CNATDCU), iar ministrul Educaţiei de la acea vreme, Liviu Pop, a semnat ordinul prin care Baranga primea dreptul de a conduce doctorate în domeniul „Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală”. Baranga era, la acea vreme, şi cadru didactic universitar la Universitatea Valahia din Târgovişte, universitate de stat.  Întrebat cum a fost posibil ca Baranga să ajungă şef de doctorate, rectorul USAMV, prof.dr. Sorin Cîmpeanu, care este şi preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, spune că universitatea sa are aproape 100 de conducători afiliaţi. „La noi era cadru didactic asociat, el era profesor titular la Valahia, Târgovişte. Diploma de doctor dată de Valahia era în regulă. Problema este că atunci când instanţa desfiinţează o diplomă, nu ia şi cartonul efectiv. Iar el poate face uz şi poate înşela pe mulţi alţii. Este treaba organelor specializate de anchetă şi nu este o treabă universitară această verificare”, a spus Cîmpeanu.  Universitatea, adaugă Cîmpeanu, nu avea acces la o hotărâre a instanţei pe care nu a găsit-o nici acum, prin care aceste acte erau desfiinţate încă din 2016. „Indiferent cât de bun sau de rău ar fi un sistem, cert este că hoţi vor fi. Iar treaba prinderii hoţilor este o treabă a organelor specializate ale statului român”, este de părere Cîmpeanu. 

În opinia acestuia, la momentul 2016, instanţa ar fi trebuit să anunţe angajatorii. „Dacă în 2016 era anunţată Valahia, sigur nu mai ajungea în 2017-2018 în alte universităţi. Era singurul lucru care ar fi trebuit făcut”, conchide rectorul USAMV. Potrivit unui comunicat trimis ieri, USAMV a fost înştiinţată prima oară pe 7 octombrie 2020, după patru ani de la decizia instanţei cu privire la anularea tuturor diplomelor obţinute de Baranga. „Precizăm că până la această dată nici instanţa, nici alte organe ale statului şi nici numitul Laurenţiu Baranga nu au adus la cunoştinţa universităţii situaţia cu privire la documentele de studii anulate în instanţă”, se arată în comunicat. În noile condiţii, USAMV a anulat colaborarea cu Baranga, a făcut plângere penală pentru fals şi înşelăciune şi s-a constituit parte civilă pentru recupererarea sumelor primite de Baranga.

Sursa: adevarul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *