Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că îi va face plângere penală ministrului de Finanțe, Florin Cîțu, și inspectorilor care au făcut controlul la Primăria Capitalei, acuzându-i de abuz în serviciu.

„Ministrul Cîțu a anunțat azi că a găsit (inventat) nu știu ce nereguli la Primăria Capitalei. De aproape un an se chinuie, săracul! Nu a găsit nimic! S-au forțat 10 luni să găsească ceva, orice, și nu au reușit, pentru că nu aveau ce să identifice negativ. Și au plecat așa cum au venit. Cei trei inspectori s-au întors într-o zi în Primărie și au spus că, dacă nu scriu ceva, orice, în raport, vor fi dați afară de șefii lor. Mai au puțini ani până la pensie și nu-și permit să rămână pe drumuri”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.

Edilul spune că acțiunea demarată de Florin Cîțu este „un control politic, menit să arunce o umbră asupra mea și a colegilor mei”.

„Plângerile pentru abuz în serviciu sunt pregătite. Pe numele Domnului Cîțu, a șefei inspectorilor, doamna Secoșan Valerică – cea care îi obligă în numele lui Cîțu să inventeze ceva, și a inspectorilor care au născocit la ordin niște pagini de beletristică financiară SF : domnii Ilea, Oprea, Pușcașu. Nu ne putem lăsa călcați în picioare de cei care jefuiesc zilnic Bugetul Național, doar pentru că ei sunt vremelnic la putere! Azi sunt, mâine nu mai sunt”, a mai scris Firea.

sursa:puterea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *