Directorul Autorităţii americane a medicamentului (Food and Drug Administration, FDA), Stephen Hahn, anunţă într-un interviu acordat Financial Times (FT) că este pregătit să accelereze procedura de omologare a unui vaccin împotriva covid-19, relatează Reuters.

FDA este pregătită să autorizeze un vaccin înainte ca testele din faza a treia să se încheie, scrie FT.

Hahn subliniază în acest interviu că nu face acest lucru pentru a-i face pe plac lui Donald Trump şi în măsura în care beneficiile sunt importante ca riscurile.

Aceasta se poate dovedi una dintre cele mai importante şi sensibile decizii din istoria sănătăţii publice americane, scrie news.ro.

Trump acuza sâmbăta trecută elemente ale ”statului profund” de la FDA că avansează prea lent în aprobarea unor noi tratamente împotriva covid-19, cu scopul de a-i face rău din punct de vedere politic.

A doua zi, Hahn şi Trump anunţau împreună autorizarea de urgenţă a folosirii plasmei de la convalescenţi de covid-19 ca tratament.

Hahn a fost criticat imediat din cauză că exagerează beneficiile acestei proceduri.

Directorul FDA declară pentru FT că regretă faptul că a apreciatcă tratamentul cu plasmă ar fi salvat viaţa a 35 din 100 de pacienţi, în contextul în care date araă că este vorba mai degrabă de cinci cin 100 de pacienţi.

sursa:stiripesurse

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *