Ieri, 27 august a.c., în intervalul orar 10.00 – 16.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au organizat o razie pentru depistarea și sancționarea faptelor antisociale, reducerea riscului rutier și creșterea gradului de siguranță a cetățenilor.

În urma activităților din teren, polițiștii au aplicat 144 de sancțiuni contravenționale, dintre care 114 în conformitate cu prevederile O.U.G nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. 

Totodată, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică și pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.

Activităţile au fost desfăşurate împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

În continuare dispozitivele constituite vor fi în teren, la datorie, și vor desfășura activități pentru prevenirea și combaterea evenimentelor care ar putea afecta siguranța cetățenilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *