Din primele cercetări efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș s-a stabilit că un bărbat de 66 de ani, din Brăila, care conducea un autoturism pe strada 1 Mai, dinspre strada Traian către strada Victoriei, într-o curbă la stânga, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, părăsind partea carosabila, unde a lovit un indicator și un parapet din beton, după care s-a răsturnat.

În urma accidentului, o femeie de 65 de ani, din Brăila, pasagera în autoturism, a fost rănită și transportata la o unitate medicală.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *