Marcel Ciolacu a fost ales președinte al PSD în cadrul congresului extraordinar al partidului desfășurat în cursul zilei de sâmbătă, 22 august.

Grație votului participanților la congres, Marcel Ciolacu trece de la funcția de președinte interimar al PSD la cea de președinte cu drepturi depline. Totodată, noul șef al PSD și-a prezentat noua echipă de conducere menționând și că partidul se desprinde de trecut.

Marcel Ciolacu a condus interimar PSD după retragerea Vioricăi Dăncilă şi este preşedinte al Camerei Deputaţilor. Congresul a avut loc online, în 39 de centre regionale, prin vot secret.

La preşedinţia PSD a mai candidat şi fostul ministru al Finanţelor Eugen Teodorovici, însă Marcel Ciolacu a fost votat de 1.310 delegaţi, în timp ce Teodorovici a obţinut doar 91 de voturi. 49 de voturi au fost declarate nule.

Echipa de conducere, prezentată de Marcel Ciolacu drept „noua construcţie şi proiectul politic al PSD”, este compusă din Gabriela Firea, Sorin Grindeanu, Paul Stănescu, Mihai Tudose, Olguţa Vasilescu, Gabriel Zetea, Radu Moldovan, Daniel Băluţă, Vasile Dâncu, Doina Fedorovici, Victor Negrescu, Decebal Făgădău, Ionuţ Pucheanu, Dragoş Benea, Claudiu Manda, Titus Corlăţean, Laurenţiu Nistor.

„Sunteţi mulţi care aţi muncit enorm în partid. Aţi avut, la fel ca şi mine, rezultate bune. Aţi construit, la fel ca şi mine, organizaţii puternice. Dar au fost cazuri când munca noastră a fost irosită de cei care au crezut că pot folosi PSD ca pe o cheie la uşile justiţiei. Nu ei sunt PSD! Ei aparţin trecutului. Astăzi trebuie să ne rupem de acest trecut. (…) Avem oameni extraordinari, bine pregătiţi, profesionişti, care şi-au demonstrat competenţa fiecare în domeniul său, dar care nu au fost lăsaţi să vină în faţă. PSD s-a bazat de-a lungul timpului pe «tătuci». Şi, în mod evident, acest lucru nu a făcut bine partidului, şi nici României. Vremea tătucilor a apus”, a declarat Marcel Ciolacu, președintele PSD.

Totodată, Gabriela Firea, membru al echipei care va conduce PSD și primar al Bucureștiului a declarat că „revoluţia acestui partid stă în noi, aşa cum stă şi revoluţia din punct de vedere naţional în fiecare cetăţean. Iar dacă noi ne vom face treaba aşa cum este bine şi corect pentru cetăţeni, fără să introducem între priorităţile noastre teme false, teme pe care românii nu şi le doresc, asta înseamnă că am făcut un pas important pentru ca românii să nu mai considere politica o meserie foarte urâtă”.

Vasile Dâncu a candidat în echipa lui Ciolacu pentru conducerea Consiliului Naţional al PSD şi a pledat pentru o reformă a stângii social-democrate. El i-a urat lui Marcel Ciolacu să „aibă mână mai bună” la alegerea colegilor decât predecesorii săi.

Au existat însă și opinii diferite în cadrul congresului. Liderul filialei din Vaslui, Dumitru Buzatu, a criticat organizarea acestui congres extraordinar condamnând și referirea noului președinte al PSD la „tătuci”.

„Eu sunt unul dintre aceia care m-am luptat din răsputeri ca acest congres să fie un congres ordinar al partidului, să fie un congres la termen, să fie un congres desfăşurat pe baze statutare serioase şi nu pe modificări şi încropeli făcute la repezeală, astfel încât să ne cadă cât mai bine atunci când trebuie să participăm la procesul democratic al alegerii structurilor de decizie ale PSD. (…) Eu credeam, acum 30 de ani, că m-am înscris într-un partid modern deja. Dar, sigur, modernismul nu e proprietatea nimănui şi, evident, apreciez această tendinţă de a vă situa în linia modernismului şi de a înlătura vechile metode. Vechile metode le asimilez aici cu exprimarea domnului preşedinte interimar, care a spus că a trecut vremea tătucilor. (…) Poate că e bine ca la adresa liderilor noştri din trecut să ne exprimăm cu mai multă atenţie. Că printre aceştia au fost Ion Iliescu, Adrian Năstase… şi ar fi cazul să ne măsurăm puţin înălţimea, chiar dacă rigla sau ruleta pe care o folosim arată câteva sute de centimetri”, a susținut Dumitru Buzatu

Sursa:puterea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *