Europarlamentarul Pro România Corina Creţu a avertizat că Guvernul Orban ar putea fi nevoit să refacă planul de relansare economică pentru a putea accesa banii europeni din fondul de salvare economică. 

”Din păcate, în acest moment, nu există nicio garanție cu privire la banii care i se vor aloca României de la nivel european. Guvernul României ar putea fi nevoit să refacă planul său de relansare economică!

Astăzi și mâine se întrunește, la Bruxelles, Consiliul European.

Evident, o temă majoră rămâne Cadrul Financiar Multianual (Bugetul UE) 2021-2027. Dar pe agendă rămâne și soarta celorlalte fonduri al căror scop este acela de a relansa economiile Statelor Membre. Vorbim despre 310 miliarde EUR sub formă de subvenții, 250 de miliarde EUR sub formă de împrumuturi și 190 miliarde EUR subvenții pentru programe în domenii precum cercetarea și sprijinul pentru companii. Sunt sume pe care le-am aprobat și eu, prin votul pe care l-am acordat, în Parlamentul European.

Dar pentru a avea acces la finanțare, fiecare Stat Membru va trebui să explice modul în care plănuiește să gestioneze banii europeni, astfel încât să existe efecte benefice reale asupra economiei sale naționale.”, a scris Corina Creţu pe Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *