Mai mulţi angajaţi au fost confirmaţi cu COVID-19 în fabrica auto Dacia – Renault. Deşi a recunoscut existenţa angajaţilor infectaţi, Grupul Renault nu a declarat numărul acestora, aceeaşi reţinere au avut-o şi cei de la DSP, anunță MEDIAFAX.

Din păcate, avem angajaţi confirmaţi pozitiv cu virusul COVID – 19 sau suspecţi care se află în izolare. Aceştia au fost confirmaţi de către autorităţile medicale cu care suntem în permanentă legatură”, potrivit comunicatului celor de la Renault Group.

Dacia are în total 17 mii de angajaţi, dintre care 14 mii sunt angajaţi pe platforma industrială. Aproximativ 1000 de angajaţi sunt în şomaj tehnic, iar producţia din România a scăzut cu 30%.

Din 19 martie, Uzina Dacia a avut suspendată complet activitatea, până în 21 aprilie când a reluat-o parţial. La redeschidere din 4 mai, compania a anunţat că ”la sosire, angajaţilor li se verifică temperatura. Accesul în interiorul platformei (ex. vestiare, ateliere de lucru, cantină, zone de repaus) se face respectând marcajele vizuale la sol, regulile de igienă şi de distanţă socială. Toate posturile de lucru sunt dezinfectate, iar angajaţii poartă măşti de protecţie.in 11 mai, uzina Vehicule va funcţiona în trei schimburi”, au comunicat anterior oficialii companiei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *