
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că suntem pe o a doua pantă ascendentă, cu o transmitere comunitară accentuată. În acest context, oficialul Guvernului nu neagă posibilitatea decretării unei noi stări de urgență în țara noastră.
”Suntem pe a doua pantă ascendentă, suntem pe a doua cocoașă. Acum trei săptămâni, trei săptămâni jumătate, eram pe transmitere 0,6-0,7, acum suntem pe transmitere comunitară de 1,4. Avem un număr crescut de cazuri, rămâne să le putem gestiona. Așteptăm trecerea și aprobarea în Parlament a acestei legi, cu amendamente sau nu, să putem reveni la momentul internării, în gestionarea cazului de către un medic curant, precum și conduita izolării la domiciliu după externare.”, a declarat Nelu Tătaru pentru .
Referitor la întoarcerea la starea de urgență, ministrul Tătaru nu a exclus posibilitatea, însă, de asemenea, a menționat că în acest moment nu este cazul, dar s-ar putea institui la recomandarea INSP.
Despre problemele identificate în spitale, ministrul a susținut că au fost rezolvate toate sesizările legate de insuficiența cadrelor medicale. Nelu Tătaru a menționat că mulți medici au fost infectați cu noul coronavirus în țară, ceea ce arată transmiterea comunitară, însă neagă că de vină ar fi măsurile insuficiente de protecție dispuse de autoritățile naționale. ”Arată că la un moment dat, ori un moment de neatenție ori o suprasolicitare în a trata pacienții, pot duce și la contaminare”, a declarat ministrul.
Sursa:puterea