Pandemia, știți foarte bine, a impus tot felul de reguli. Nici sectorul cinematografic nu a scăpat, în privința scenelor intime fiind propuse mai multe opțiuni. Sindicatul producției cinematografice chiar elabora, la sfârșitul lunii mai, un „ghid” care recomanda în special modificări precum rescrierea scenariului sau inserțiile digitale pentru a evita pericolul contaminării.

Iată că Ministrul Culturii din Franța, Franck Riester, a dat astăzi asigurări că sărutul în cinematografie „nu a dispărut”, în ciuda crizei de sănătate care a impus distanțarea fizică. Unii actori au început să se sărute din nou pe platoul de filmare.

„Nu, sărutul de la cinema nu va dispărea”, a spus ministrul pentru RTL. „Săruturile revin pe platourile de filmare”, acolo unde ”artiștii au fost testați”, a subliniat el. Dar, condițiile de filmare sunt considerate inepte de către unii actori.

“Nu va funcționa”

Cum ar fi actrița Marina Fois, care invitată fiind în platoul unei emisiuni despre „Cultura ieșită din izolare”, actrița și-a exprimat opinia asupra acestui subiect: „Acum, companiile de asigurări vor da indicații despre cum să facem un film. […] Ei spun nu numai că nu trebuie să ne sărutăm, dar ne impun și o distanță de siguranță. Dar nu va funcționa. Concret, voi repeta o scenă tinând cont de reguli care spun: , cu care voi filma în septembrie? Dacă vreau să joc bine, trebuie să nu fiu constrânsă. Deci nu o voi respecta”.

Pe lângă întrebarea despre sărutul cinematografic, ministrul Culturii, Franck Riester, a amintit de înființarea unui fond de ajutor de 50 de milioane de euro pentru a permite reluarea filmărilor, fond finanțat de stat și funcțional de la 1 iunie.

În vigoare până la sfârșitul anului 2020, acest fond va acoperi costurile de oprire temporară (sau chiar definitiva în unele cazuri) a filmărilor, În cazul în care se detectează un caz pandemic pe platoul de filmare.

sursa:puterea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *