Modificarea legii aplicabile asigurărilor RCA nu va schimba principiul de bază al asigurării – acela de a acoperi 100% pagubele survenite în urma accidentelor auto. Conform legii, toate companiile de asigurări din România vor continua să acopere integral daunele, conform constatărilor și procedurilor legale în vigoare, precizează Uniunea Națională a Societăților de Asigurare-Reasigurare din România (UNSAR).

Precizările UNSAR vin după ce Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a afirmat, joi, într-un comunicat, că modificarea Legii RCA, propusă de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare-Reasigurare din România (UNSAR), ar putea dezavantaja milioane de şoferi români. Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR, susține că şoferii păgubiţi în urma unor accidente ar putea primi doar 30-35% din valoarea reală a despăgubirii, în timp ce firmele de asigurare ar face un profit suplimentar de 500 milioane euro pe an, în condiţiile în care din 100.000 de procese între şoferi şi asiguratori, ultimii câştigă oricum 90%.

„Industria de asigurări NU vizează schimbarea legislației în sensul unei acoperiri parțiale a daunelor de către asigurători. Societățile de asigurări din România urmăresc să ofere produse și servicii care răspund nevoilor clienților, iar polițele RCA reprezintă o componentă importantă a pieței locale. UNSAR si BAAR NU au susținut și NU vor susține nicio modificare legislativă prin care asigurații să fie obligați să acopere o parte a daunelor rezultate din accidente, atunci când riscurile sunt acoperite de polițe RCA valide” – se arată într-un comunicat transmis de UNSAR.

sursa:digi24

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *