Masca a devenit parte din viaţa noastră. Este obligatorie în spaţiile publice închise şi în mijloacele de trasport, însă mulţi oameni o poartă şi pe stradă, ca să se asigure că sunt protejaţi mai bine.

Trebuie să devină un reflex, în perioada următoare, ne spun medicii. Vestea bună este că acum măştile se găsesc la jumătate de preţ, comparativ cu luna trecută, iar producţia românească este în creştere.

Cei mai mulţi oameni au înţeles că este important să poarte masca pentru a se proteja pe ei şi pe cei din jur.

Virgil Musta, medic: “Dacă suntem în categoria de risc, persoane în varstă sau persoane cu boli severe: diabet, obezitate, neoplazii sau alte boli, trebuie să ştim că, dacă facem boala, se va severiza şi atunci trebuie să fim mult mai precauţi.”

Reporter: Aveţi măști?
Farmacistă: Da! Acestea sunt cu 4 straturi, sunt mai scumpe, sunt la 8 lei bucată. Și cele clasice sunt la 4 lei bucată.

Beatrice , farmacist: În momentul de faţă cam există toată gama de măşti chirurgicale sau faciale în farmacii. Vorbim despre măştile chirurgicale, în trei straturi, care sunt de unică folosinţă. Mai sunt măştile în 4 straturi, acelea au în plus un strat bacterian. Este o protecție în plus pentru cei care lucrează cu posibili bolnavi. Acum se gasesc în farmacii între 4 lei şi 2 lei bucată.”

În cel mai mare depozit din capitală, numai acum sunt peste un milion de măşti care sunt distribuite în farmaciile din 14 judeţe. Şi stocurile se actualizează de la o zi la alta.

Încă se cumpără din alte ţări însă nu stăm rău nici la producţia românească.

Virgil Popescu, ministrul economiei: “Producţia internă de măşti aferentă lunii mai sare de 20 de milioane de măști lunar. Asta îneamnă că sare de 1 milion de măşti pe zi. Și chiar şi aşa va fi nevoie de importuri.”

Aveţi grijă totuşi de unde vă cumpăraţi masca, pentru că nu orice găsiţi la tarabe sau în pieţe este şi util. Comisarii Autorităţii pentru Protecţia Consumatorului au făcut controale în toată ţara şi au descoperit, în cel puţin 100 de cazuri, măşti neconforme.

Eduard Cozminschi, preşedintele ANPC: “Pe ambalajtul măştilor ar trebui să existe o traducere în limba română, marcajul CE şi ar trebuii să aibă scris factorul de protecţie. În condițiile în care aceste măști sunt reutilizabile, trebuie scris explicit condițiile în care pot fi spălate.”

Guvernul ia în calcul ca persoanele cu venituri mici să primească gratuit măşti.

sursa:protv

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *