Studiu: Deficiența de vitamina D, asociată cu o rată mai mare a mortalității din cauza covid-19

Un nou studiu a scos la iveală legătura dintre un nivel scăzut de vitamina D în corp și o rată mai mare a mortalității în urma infectării cu coronavirus.

Studiul a fost efectuat de Universitatea Anglia Ruskin din Marea Britanie și se bazează pe datele analizate de la pacienții din 20 de țări din Europa.

Studiul, efectuat de doctoral Lee Smith de la Universitatea Anglia Ruskin (ARU) în colaborare cu medicul Petre Cristian Ilie, urolog al spitalului Queen Elizabeth, a fost publicat în jurnalul „Aging Clinical and Experimental Research.

Mai multe studii precedente au relevat o asociere între nivelurile scăzute de vitamina D și predispoziția la infecții acute ale tractului respirator.

Italia și Spania au o rată a mortalității ridicată în rândul persoanelor infectate cu coronavirus. De asemenea, ambele țări au o medie scăzută de vitamina D în rândul cetățenilor față de majoritatea țărilor din nordul Europei.

Acest lucru se datorează în mare parte faptului că în țările din sudul Europei, oamenii, în special bătrânii, evită soarele puternic, iar pigmentul pielii reduce sinteza naturală a vitaminei D.

Cele mai ridicate niveluri de vitamina D a fost identificat în rândul cetățenilor din țările nordice, datorită alimentației, suplimentelor de vitamina D pe care le iau și a faptului că nu evită soarele.

Studiul asociază aceste informații cu faptul că țările nordice au puține cazuri de coronavirus, iar rata mortalității în aceste țări este printre cele mai scăzute din Europa.

„Am găsit o legătură semnificativă între nivelul mediu de vitamina D și numărul de cazuri de coronavirus, în special al ratei mortalității în 20 de țări din Europa”, a spus dr. Lee Smith.

„Vitamina D se pare că protejează împotriva infecțiilor respiratorii acute, iar bătrânii, grupa de vârstă cu cele mai multe deficiențe de vitamina D, sunt cei mai afectați de covid-19”, a spus medicul britanic.

„Un studiu precedent a demonstrat că 75% dintre persoanele din instituții, precum spitale și aziluri, aveau deficiențe severe de vitamina D”, a adăuat Smith.

„Studiul nostru are totuși limitări, pentru că numărul de cazuri din fiecare țară este afectat de numărul de teste făcute, precum și din cauza diferitelor măsuri luate de fiecare țară pentru prevenirea infectărilor”, a spus urologul Petre Cristian Ilie, menționând că o corelație făcută într-un studiu nu reprezintă neapărat și o relație de cauzalitate.

sursa:protv

Leave a Reply

Your email address will not be published.