Una dintre “teoriile“ care au apărut imediat după ce s-a răspândit pandemia a fost aceea că e bine să bem apă la fiecare 15 minute, dacă vă aduceți aminte. Ei bine…
Dr. Irina Stănescu-Acsinia, medic specialist medicină internă, a explicat cât adevăr există în această informație. O informație care a fost atribuită cercetătorilor de la Stanford și a figurat în mediul online imediat ce a izbucnit pandemia. ”Cu rezerva schimbărilor şi descoperirilor zilnice în continuă desfăşurare, privind comportamentul acestui virus nou, despre care lumea medicală învaţă din mers, precum întreaga populaţie, în direct, cercetătorii nu au postulat până acum că un consum regulat de apă ar îndepărta COVID-19 din organismul uman”, a explicat medical pentru știri.tvr.ro.
Afirmația nu e lipsită de adevăr, dar…
Medicul a subliniat însă că afirmaţia nu este lipsită de adevăr, “în sensul că un pacient ştiut infectat cu COVID-19 de cele mai multe ori face febră, chiar mare, ce provoacă deshidratare prin transpiraţii intensificate, context în care organismului îi este necesar un consum considerabil de apă pentru a contrabalansa această pierdere de apă. Deshidratarea ar duce la complicarea proceselor deja mult disturbate şi extrem de dezechilibrate ce au loc în organele afectate de COVID-19, reducând mult şi capacitatea de curăţare şi regenerare a organismului ca întreg.
Ca atare, pacientul afectat de virus este ori perfuzat, dacă ajunge în spital, cu soluţii hidroelectrolitice, ori are indicaţia să bea multă apă. Aceasta trebuie consumată treptat, nu solicitând mult ca volum capacitatea stomacului, pentru a nu afecta toleranţa digestivă a acestuia, care oricum este alterată. Avem nevoie treptată de apă inclusiv pentru a ajuta absorbţia nutrienţilor la nivelul tractului digestiv”.
Tot potrivit sursei citate, apa fiind un agent de spălare şi curăţare pentru organism, ea uşurează transportul toxinelor de la celule şi ţesuturi spre rinichi şi piele, pentru eliminarea lor prin urină şi transpiraţie.