
O comisie a parlamentului polonez si-a finalizat raportul referitor la pagubele provocate Poloniei de catre Germania nazista in cel de-al Doilea Razboi Mondial.
Însă documentul va rămâne deocamdată secret, potrivit agenției DPA. Care mai subliniază că Polonia pregătește o acțiune fără precedent împotriva Germaniei, totul pentru invazia din Al Doilea Război Mondial.
Redactarea acestui document a fost finalizată, însă șeful comisiei, Arkadiusz Mularczyk, membru al Partidului Lege și Justiție (PiS), aflat la guvernare, nu a dorit să comenteze pentru DPA cu privire la detaliile raportului, cu cateva zile înaintea marcării, la data de 8 mai, a 75 de ani de la încheierea razboiului. Mularczyk a afirmat că “va exista un timp potrivit pentru aceasta”.
Cum s-a întâmplat totul
La 1 septembrie 1939, Germania nazista ataca Polonia, acesta fiind considerat actul de na;tere al celui de-Al Doilea Război Mondial, soldat cu 50 de milioane de victime. După ce a reușit să anexeze Austria, fără a trage vreun foc de armă, în martie 1938, și ulterior teritoriile de vest ale Cehoslovaciei, Adolf Hitler a cerut Poloniei să-i asigure un culoar de trecere – coridorul Gdansk, între Prusia orientală și restul Germaniei, cerere respinsă de Varșovia. Astfel, la 1 septembrie 1939, fără o declarație formală de război, armata germană atacă Polonia. 17 zile mai târziu, URSS invadează estul Poloniei, în virtutea pactului Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august 1939. Acest pact diviza Europa de Est în sfere de influenţă între cele două mari puteri.