DESCOPERIRI. Distanța socială de 2 metri s-ar putea să nu fie suficientă! Specialiștii au simulat tusea și răspândirea particulelor în aer. Ce au aflat – VIDEO

Una dintre cele mai comune simptome ale pacienților bolnavi de coronavirus este tusea iar păstrarea distanței sociale de cel puțin 2 metri este recomandată de mai mulți specialiști în domeniul sănătății publice, însă un nou experiment pune sub semnul întrebării eficacitatea acestei distanțe.

Cercetători de la Universitatea Florida Atlantic au făcut un experiment pentru a demonstra cât de departe călătoresc particulele în aer atunci când cineva tușește, precum și pentru a analiza cât de mult rezistă acestea în aer, relatează NewsWise.

Specialiștii au folosit o metodă prin care particulele devin vizibile în aer pentru a stabili un model al răspândirii acestora în mediul înconjurător.

În laborator, pecialiștii au putut demonstrat în mod mecanic, folosit un manechin și un anumit sistem, cum se împrăștie în aer particulele în urma tușitului sau a strănutatului.

„Scopul nostru a fost să demonstrăm cum circulă și se răspândesc în aer particulele eliminate prin tuse. Am folosit un mix de apă distilată și glicerină pentru a recrea sintentic substanța eliberată prin nasul și gura manechinului”, a explicat profesorul Manhar Dhanak, unul dintre conducătorii studiului.

„Substanța creată artificial a fost mai caldă decât aerul din încăpere pentru a imita tusea reală. Ulterior, aceasta se răcește pe măsură ce se răspândește prin aer”, a mai explicat acesta.

Particulele eliberate în urma tusei sau a strănutului au deobicei dimensiune de 5 – 500 de microni. Cele mai mari, de obicei, cad mai repede din cauza gravității, însă cele mai mici pot călători în aer pe distanțe mai lungi, mai ales din cauza brizelor de aer.

„Rezultatele preliminarii ale studiului nostru relevă că o concentrație semnificativă de particule mici provenite dintr-un jet cauzat de tuse sau strănut poate rămâne în aer peste un minut”, a mai precizat specialistul.

În doar câteva secunde, particulele au ajuns la o distanță de aproape un metru, în 12 secunde au ajuns la o distanță de aprope 2 metri, iar 41 de secunde au ajuns la o distanță de aproximativ 3, 6 metri.

De asemenea, specialistul a precizat că purtarea unei măști de protecție nu oprește 100% răspândirea particulelor în aer, însă le încetinește.

sursa:gandul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *