SPANIOLII au ieşit pe străzi ca să facă SPORT după 49 de zile de IZOLARE

Spaniolii au ieşit pe străzi şi pot face sport după 49 de zile de izolare cauzată de pandemia de Covid-19 care a făcut ravagii în această ţară.

Premierul Pedro Sanchez a făcut apel la populaţie să respecte distanţarea socială şi să fie precaută. “Astăzi facem un nou pas pentru a relaxa izolarea, dar trebuie să acţionăm cu prudenţă şi responsabilitate. Virusul este încă aici”, a spus oficialul iberic, care a anunţat un plan de ieşire din izolare a ţării care va avea patru faze ce vor dura între şase şi opt săptămâni.

În Barcelona, iubitorii de jogging şi bicicliştii au luat cu asalt străzile din apropierea plajei, în timp ce la Madrid, numeroşi oameni au făcut sport pe bulevarde. De weekendul trecut, copii mai mici de 14 ani au avut permisiunea de a ieşi afară o oră pe zi, pentru activităţi supervizate, potrivit News.ro.

Spania a fost una dintre cele mai afectate ţări de pandemia de coronavirus. Au fost impuse măsuri stricte de izolare în martie, printre acestea şi activităţile sportive şi recreative, care au fost interzise totoal, în încercarea de a se stopa răspândirea coronavirusului.

Totodată, saloanele de coafură vor fi deschise de luni, în timp ce restaurantele şi cafenelele vor rămâne închise cel puţin încă o săptămână.

De la începutul epidemiei în Spania, pe 31 ianuarie, când a fost confirmat primul caz, au fost înregistrate 216.582 cazuri de infectare şi 25.100 de decese.

sursa:puterea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *