Skip to content
  • Wed. Jul 15th, 2026

    Dambovitadeazi.ro

    Totul despre azi!

    Top Tags
    • primaria titu

    Latest Post

    Nicușor Dan spune, după consultările de luni cu liderii partidelor din fosta coaliție, că ”blocajul nu este la numele premierului, ci la componența guvernului”. Adaugă că nu își dorește alegeri anticipate și este de părere că mai există încă șanse de depășire a crizei politice. Nicușor Dan se declară “mulțumit spre foarte mulțumit de activitatea parchetelor, DIICOT, Parchetul General și DNA”. Președintele nu a menționat controversele stârnite de acțiunea DIICOT în cazul azilului de la Bihor, nici de cea a DNA în cazul Ciucu. Guvernul din Dubai vrea să construiască un nou port pe coasta de est a Emiratelor Arabe Unite (EAU), prin care mărfurile ar ocoli Strâmtoarea Hormuz și ar fi transportate apoi pe cale rutieră. Ar putea fi finalizat într-un an și jumătate și ar putea costa sute de milioane de dolari. Creșterea economică a Chinei a încetinit în al doilea trimestru, pe fondul cererii interne slabe și al impactului războiului din Iran asupra prețurilor petrolului, care au redus exporturile. Economia chineză a crescut cu +4,3%, cel mai redus ritm din ultimii trei ani. Cupa Mondială. Spania s-a calificat în finala competiției, după ce a învins Franța cu 2-0. Va întâlni învingătoarea dintre Anglia și Argentina, meci care se va disputa miercuri seara.
    Stiri Actuale

    Nicușor Dan spune, după consultările de luni cu liderii partidelor din fosta coaliție, că ”blocajul nu este la numele premierului, ci la componența guvernului”. Adaugă că nu își dorește alegeri anticipate și este de părere că mai există încă șanse de depășire a crizei politice.

    July 15, 2026 Editor
    Stiri Actuale

    Nicușor Dan se declară “mulțumit spre foarte mulțumit de activitatea parchetelor, DIICOT, Parchetul General și DNA”. Președintele nu a menționat controversele stârnite de acțiunea DIICOT în cazul azilului de la Bihor, nici de cea a DNA în cazul Ciucu.

    July 15, 2026 Editor
    Stiri Actuale

    Guvernul din Dubai vrea să construiască un nou port pe coasta de est a Emiratelor Arabe Unite (EAU), prin care mărfurile ar ocoli Strâmtoarea Hormuz și ar fi transportate apoi pe cale rutieră. Ar putea fi finalizat într-un an și jumătate și ar putea costa sute de milioane de dolari.

    July 15, 2026 Editor
    Stiri Actuale

    Creșterea economică a Chinei a încetinit în al doilea trimestru, pe fondul cererii interne slabe și al impactului războiului din Iran asupra prețurilor petrolului, care au redus exporturile. Economia chineză a crescut cu +4,3%, cel mai redus ritm din ultimii trei ani.

    July 15, 2026 Editor
    Stiri Actuale

    Cupa Mondială. Spania s-a calificat în finala competiției, după ce a învins Franța cu 2-0. Va întâlni învingătoarea dintre Anglia și Argentina, meci care se va disputa miercuri seara.

    July 15, 2026 Editor
    • Latest
    • Popular
    • Trending
    Nicușor Dan spune, după consultările de luni cu liderii partidelor din fosta coaliție, că ”blocajul nu este la numele premierului, ci la componența guvernului”. Adaugă că nu își dorește alegeri anticipate și este de părere că mai există încă șanse de depășire a crizei politice.
    Stiri Actuale
    Nicușor Dan spune, după consultările de luni cu liderii partidelor din fosta coaliție, că ”blocajul nu este la numele premierului, ci la componența guvernului”. Adaugă că nu își dorește alegeri anticipate și este de părere că mai există încă șanse de depășire a crizei politice.
    Nicușor Dan se declară “mulțumit spre foarte mulțumit de activitatea parchetelor, DIICOT, Parchetul General și DNA”. Președintele nu a menționat controversele stârnite de acțiunea DIICOT în cazul azilului de la Bihor, nici de cea a DNA în cazul Ciucu.
    Stiri Actuale
    Nicușor Dan se declară “mulțumit spre foarte mulțumit de activitatea parchetelor, DIICOT, Parchetul General și DNA”. Președintele nu a menționat controversele stârnite de acțiunea DIICOT în cazul azilului de la Bihor, nici de cea a DNA în cazul Ciucu.
    Guvernul din Dubai vrea să construiască un nou port pe coasta de est a Emiratelor Arabe Unite (EAU), prin care mărfurile ar ocoli Strâmtoarea Hormuz și ar fi transportate apoi pe cale rutieră. Ar putea fi finalizat într-un an și jumătate și ar putea costa sute de milioane de dolari.
    Stiri Actuale
    Guvernul din Dubai vrea să construiască un nou port pe coasta de est a Emiratelor Arabe Unite (EAU), prin care mărfurile ar ocoli Strâmtoarea Hormuz și ar fi transportate apoi pe cale rutieră. Ar putea fi finalizat într-un an și jumătate și ar putea costa sute de milioane de dolari.
    Creșterea economică a Chinei a încetinit în al doilea trimestru, pe fondul cererii interne slabe și al impactului războiului din Iran asupra prețurilor petrolului, care au redus exporturile. Economia chineză a crescut cu +4,3%, cel mai redus ritm din ultimii trei ani.
    Stiri Actuale
    Creșterea economică a Chinei a încetinit în al doilea trimestru, pe fondul cererii interne slabe și al impactului războiului din Iran asupra prețurilor petrolului, care au redus exporturile. Economia chineză a crescut cu +4,3%, cel mai redus ritm din ultimii trei ani.
    Breaking News: Restaurantul ce functioneaza in fosta cantina a COS Targoviste – nunta de aproximativ 200 de persoane in incinta restaurantului, in timp de pandemie maxima

    Corneliu Stefan-Presedintele CJDambovita: După-amiază am fost alături de Alexandru Iorga, la Găești, la manifestările dedicate Zilei Naționale

    CAT Dâmbovita : 27.10.2025- Oprire apă potabilă in Iedera

    CAT Dâmbovita si CJDâmbovita: Comunicat de Presă
    Stiri Actuale
    CAT Dâmbovita si CJDâmbovita: Comunicat de Presă
    Nicușor Dan spune, după consultările de luni cu liderii partidelor din fosta coaliție, că ”blocajul nu este la numele premierului, ci la componența guvernului”. Adaugă că nu își dorește alegeri anticipate și este de părere că mai există încă șanse de depășire a crizei politice.
    Stiri Actuale
    Nicușor Dan spune, după consultările de luni cu liderii partidelor din fosta coaliție, că ”blocajul nu este la numele premierului, ci la componența guvernului”. Adaugă că nu își dorește alegeri anticipate și este de părere că mai există încă șanse de depășire a crizei politice.
    Nicușor Dan se declară “mulțumit spre foarte mulțumit de activitatea parchetelor, DIICOT, Parchetul General și DNA”. Președintele nu a menționat controversele stârnite de acțiunea DIICOT în cazul azilului de la Bihor, nici de cea a DNA în cazul Ciucu.
    Stiri Actuale
    Nicușor Dan se declară “mulțumit spre foarte mulțumit de activitatea parchetelor, DIICOT, Parchetul General și DNA”. Președintele nu a menționat controversele stârnite de acțiunea DIICOT în cazul azilului de la Bihor, nici de cea a DNA în cazul Ciucu.
    Guvernul din Dubai vrea să construiască un nou port pe coasta de est a Emiratelor Arabe Unite (EAU), prin care mărfurile ar ocoli Strâmtoarea Hormuz și ar fi transportate apoi pe cale rutieră. Ar putea fi finalizat într-un an și jumătate și ar putea costa sute de milioane de dolari.
    Stiri Actuale
    Guvernul din Dubai vrea să construiască un nou port pe coasta de est a Emiratelor Arabe Unite (EAU), prin care mărfurile ar ocoli Strâmtoarea Hormuz și ar fi transportate apoi pe cale rutieră. Ar putea fi finalizat într-un an și jumătate și ar putea costa sute de milioane de dolari.
    Creșterea economică a Chinei a încetinit în al doilea trimestru, pe fondul cererii interne slabe și al impactului războiului din Iran asupra prețurilor petrolului, care au redus exporturile. Economia chineză a crescut cu +4,3%, cel mai redus ritm din ultimii trei ani.
    Stiri Actuale
    Creșterea economică a Chinei a încetinit în al doilea trimestru, pe fondul cererii interne slabe și al impactului războiului din Iran asupra prețurilor petrolului, care au redus exporturile. Economia chineză a crescut cu +4,3%, cel mai redus ritm din ultimii trei ani.
    Stiri Actuale

    Incendiu la un depozit de muniţie din Dâmbovița. 25 de persoane au fost evacuate

    November 26, 2025 Editor

    Un incendiu a izbucnit miercuri dimineaţă, la un depozit de muniţie din localitatea Mija, din judeţul Dâmbofiţa. 25 de persoane…

    Stiri Actuale

    Bombă fiscală. Români cu venituri uriașe pe OnlyFans, prinși cu milioane neimpozitate

    November 26, 2025 Editor

    ANAF a deschis un nou front în lupta cu veniturile obținute online: peste 100 de români care au câștigat bani…

    Stiri Actuale

    Țepele de pe Vinted se înmulțesc. Utilizatori păcăliți cu sute și chiar mii de lei

    November 26, 2025 Editor

    Platforma Vinted, promovată intens drept un spațiu sigur pentru cumpărături la mâna a doua, devine pentru tot mai mulți utilizatori…

    Stiri Actuale

    Nicușor Dan, în Parlament: Instabilitatea externă și vulnerabilitățile interne amenință securitatea României

    November 26, 2025 Editor

    Președintele Nicușor Dan a prezentat miercuri în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului Strategia Națională de Apărare a Țării…

    Stiri Actuale

    Traian Băsescu: „Degeaba avem Eurofighter și F-16 dacă nu doborâm nicio dronă. Începem să fim ridicoli”

    November 26, 2025 Editor

    Fostul președinte Traian Băsescu crede că suntem „ridicoli” în condițiile în care drona pătrunsă în România a căzut singură și…

    Stiri Actuale

    Bolojan dă afară magistrații din universități: cea mai brutală intervenție în învățământul juridic de după 1990

    November 26, 2025 Editor

    Guvernul Bolojan pregătește o lovitură grea pentru universitățile de stat. Magistrații și ofițerii care au pensii de serviciu nu vor…

    Stiri Actuale

    Salariile militarilor în 2026. Ce se întâmplă cu soldele și pensiile din sistemul de apărare

    November 26, 2025 Editor

    Finalul anului 2025 aduce o imagine tensionată în instituțiile de apărare și ordine publică, iar perspectivele pentru 2026 nu par…

    Stiri Actuale

    Eduard Koler, liderul AUR, demontează abuzul lui Bolojan. AUR apără banii românilor din Pilonul II

    November 26, 2025 Editor

    „Banii românilor sunt ai românilor. Nu ai Guvernului. Nu ai lui Bolojan.” — acesta este mesajul categoric transmis de Eduard…

    Stiri Actuale

    Clanul olimpicilor! Campanie ilegală de afișaj în București pentru Cătălin Drulă

    November 26, 2025 Editor

    Pe străzile Capitalei au început să apară stikere lipite ilegal pe stâlpi, semne de circulație și mobilier urban, toate conținând…

    Stiri Actuale

    Cel mai bogat ucrainean, cale liberă pentru achiziția combinatului metalurgic de la Iași

    November 26, 2025 Editor

    Cel mai bogat ucrainean, Rinat Ahmetov, a obținut aprobarea Comisiei Europene pentru preluarea integrală a ArcelorMittal Tubular Products Iași S.A.…

    Posts pagination

    1 … 868 869 870 … 8,158
    AUTORADINEX
    Colt de Rai
    FidTravel

    Restaurant Boema

    MIB SAFE GUARD🛡️

    DARLEX Auto
    REstaurant DelPonte
    Hotel DelPonte
    CML Consult
    EXPERT RECYCLING
    MANOIL

    Dambovitadeazi.ro

    Totul despre azi!

      Proudly powered by WordPress | Theme: Newsup by Themeansar.

      DambovitaDeAzi.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a DambovitaDeAzi.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.. Cookie settingsACCEPT
      Privacy & Cookies Policy

      Privacy Overview

      This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
      Necessary
      Always Enabled
      Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
      Non-necessary
      Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
      SAVE & ACCEPT