Petroliere rusești, atacate în Marea Neagră. UPDATE. Serviciul de securitate ucrainean a revendicat cele două atacuri cu drone navale asupra petrolierelor din apropiere de Bosfor, de vineri și sâmbătă dimineața. Una din cele două nave, avariate grav deja de vineri seara, arde și este pe cale de a se scufunda.
UPDATE, ora 15:30. Potrivit unor oficiali ai serviciilor de securitate ucrainene (SBU), chestionați de CNN, operațiunea a fost coordonată de…
SUA. Donald Trump anunță că va anula toate documentele semnate de predecesorul său cu autopen (un dispozitiv legal, folosit timp de peste două secole), sugerând, fără dovezi, că actele ar fi fost aprobate fără știrea lui Joe Biden și că ar fi nule. Circa 92% dintre documente au fost aprobate în acest fel, dar nu există o bază legală pentru invalidarea lor.
“Orice document semnat de somnorosul Joe Biden cu autopen, adică aproximativ 92% dintre acestea, este anulat și nu mai are…
Franța. Președintele Macron susține o inițiativă de interzicere a telefoanelor mobile în licee, începând din toamnă. Acestea au fost deja interzise în grădinițe, școli primare și gimnaziale, iar autoritățile consideră că deja acest lucru produce efecte pozitive.
Președintele francez a declarat că este foarte probabil ca interdicția privins telefoanele mobile în școli să fie extinsă din toamnă…
Ucraina. Andrii Iermak, fostul șef al Administrației Prezidențiale, a declarat că va merge pe front, după ce și-a înaintat demisia, vineri, pe fondul scandalului de corupție. Susține că este nevinovat și că, “deși se cunoaște adevărul”, a fost lăsat fără susținere.
“Merg pe front și sunt pregătit pentru orice represalii. Sunt un om cinstit și corect. Am fost umilit, iar demnitatea…
Cod Galben de ploi, în sudul și sud-estul țării, de sâmbătă, de la ora 10, și până duminică după-amiaza. Cantitățile de precipitații vor ajunge, izolat, la 50l/mp.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare valabilă de astăzi, ora 10, până duminică, ora 14. În acest interval…
Pitești. Alertă, copil dispărut! Poliția cere sprijinul pentru găsirea unui băiat de 15 ani, care a plecat vineri de la centrul de copii “Dumbrava Minunată”, și nu s-a mai întors. Semnalmente.
“În 28.11.2025, minorul Burulea Darius Marius, în vârstă de 15 ani, a plecat din CTF Dumbrava Minunata, din municipiul Pitești,…
Controverse în SUA, după ce NY Times a aflat că agenția pentru medicamente (FDA) se pregătește să anunțe că zece copii ar fi murit din cauza vaccinurilor anti-Covid. Experții cer dovezi și spun că “știința nu se face prin comunicate de presă”, așa cum secretarul Sănătății, Robert Kennedy Jr, a mai făcut în cazul vaccinurilor.
The New York Times a obținut un memorandum intern al Administrației pentru Alimente și Medicamente (FDA), care susține că ar…
Germania. Cancelarul cere Comisiei Europene să excludă mașinile hibride din legea care interzice motoarele pe combustie din 2035. Inițiativa, pentru a susține industria auto germană, care a avertizat că electrificarea pune în pericol locurile de muncă și competitivitatea.
Cancelarul german Friedrich Merz a anunțat că va trimite o scrisoare președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prin care…
Ucraina. Andrii Iermak, cel mai apropiat colaborator al lui Volodimir Zelenski, a demisionat, pe fondul scandalului de corupție care zguduie cercul președintelui ucrainean. Negociator principal al Ucrainei în discuțiile pentru pace, Iermak era considerat omul forte de la Kiev, mai puternic chiar decât primul ministru.
Demisia lui Iermak vine la doar câteva ore după ce locuința sa a fost percheziționată de procurorii anticorupție și este…
Studiu. Pădurile din Africa, care contribuiau la absorbția dioxidului de carbon din atmosferă, au devenit surse de carbon, în urma defrișărilor masive care au dus la pierderea a sute de miliarde de kg de biomasă. Toate marile regiuni tropicale contribuie acum la criza climatică.
Studiul, realizat de cercetători de la universitățile din Leicester, Sheffield și Edinburgh și publicat în revista științifică Scientific Reports, se…