Fotbal. Antrenorul Ruben Amorim a fost demis de Manchester United, după un an și două luni, în urma rezultatelor slabe, dar și a unor dispute cu conducerea legate de transferuri și de lipsa controlului asupra echipei. Clubul se află pe locul 6 în Premier League.
Manchester United a anunțat, luni, demiterea portughezului Ruben Amorim, după doar 14 luni în poziția de antrenor, deși avea contract…
Olanda. Aeroportul Schiphol din Amsterdam, unul dintre cele mai aglomerate din Europa, anulează 450 de zboruri, din cauza ninsorii și a frigului.
Reprezentanții Aeroportului Schiphol au detaliat că luni dimineață au fost anulate 450 de zboruri din cauza zăpezii, a gheții și…
Cotațiile aurului și argintului cresc cu peste 2%, respectiv peste 4%, în urma operațiunii SUA de capturare a președintelui Venezuelei. În schimb, prețul țițeiului european scade la 60 dolari/baril, după două săptămâni.
Prețul aurului a crescut cu 2%, ajungând la 4.430 de dolari pe uncie, continuând creșterea de vineri, pe fondul tensiunilor…
Cuba anunță că 32 de membri ai forțelor sale de securitate au fost uciși în atacul american asupra Venezuelei. Aceștia desfășurau misiuni în Venezuela, la cererea autorităților din această țară.
Cuba a anunțat luni că 32 dintre cetățenii săi au fost uciși în timpul raidului american asupra Venezuelei. Conform autorităților…
Președintele Chinei atrage atenția că “acțiunile unilaterale și de intimidare afectează ordinea internațională”, cu referire la operațiunea SUA de capturare a lui Nicolas Maduro. Xi Jinping cere tuturor țărilor să respecte dreptul internațional.
Xi Jinping a transmis un mesaj de îngrijorare, în care nu menționează Statele Unite sau Venezuela, dar în care atrage…
Samsung vrea să-și dubleze în acest an numărul dispozitivelor mobile (smartphone-uri, tablete) dotate cu inteligență artificială bazată pe modelul Gemini al Google, până la 800 de milioane.
Compania sud-coreeană, care implementase funcții de inteligență artificială bazate pe tehnologia Gemini pe aproximativ 400 de milioane de dispozitive mobile,…
Donald Trump își extinde amenințările, după raidul din Venezuela. Afirmă că o intervenție militară în Columbia “sună bine” și îl numește pe președintele Gustavo Petro (un critic al lui Trump) “un om bolnav căruia îi place să vândă cocaină în SUA, dar care nu va mai face asta mult timp”. Separat, insistă că “ne trebuie în mod absolut Groenlanda, iar UE are nevoie ca aceasta să fie a noastră”.
Președintele SUA, Donald Trump, a lansat noi amenințări cu folosirea forței militare în America Latină, de această dată vizând direct…
Corneliu Stefan-Presedintele CJDambovita: anul 2026 incepe cu vești bune pentru infrastructura medicală
Anul 2026 începe cu vești bune pentru infrastructura medicală din #Dâmbovița. Proiectul de modernizare și extindere a clădirii Unității de…
Dacia a ajuns în elita mondială cu modelul Sandrider. Mașina „Mad Max” participă la cel mai cunoscut raliu din lume
Dacia se pregătește pentru o nouă experiență la cel mai cunoscut raliu din lume. Modelul Sandrider beneficiază de o serie…
Când au românii liber în 2026: Toate sărbătorile legale și weekend-urile prelungite
Elen NikaAflă când au românii liber în 2026: zile libere, sărbători religioase și weekenduri prelungite în care îți vei putea…