Analiză WSJ. Efortul Europei de a-și reconstrui industria militară va costa cel puțin o mie de miliarde de dolari. Deși, la producția de obuze deja au depășit-o pe cea a SUA, statele UE nu vor putea deveni indepedente de armamentul american mai devreme de zece ani. România importă din America peste 60% din armamentul său, mult mai mult decât Franța, dar mai puțin decât Germania.
Confruntată cu agresiunea rusească și cu o ruptură de SUA ce pare iminentă, Europa se străduiește să-și producă singură armamentul…
India își va reduce semnificativ tarifele vamale pentru autovehiculele importate din UE, potrivit Reuters. Marți, Ursula von der Leyen și prim-ministrul indian vor anunța ceea ce șefa Comisiei Europene a numit a fi “mama tuturor înțelegerilor”. După acordul Mercosur, europenii ar intra astfel pe piața indiană, una cu un potențial de creștere imens.
Reuters a aflat că India își va reduce tarifele vamale pentru mașinile importate din UE la 40%, de la un…
Marea Britanie se îndreaptă rapid spre o interdicție totală pentru copii pe rețelele sociale, până la vârsta de 16 ani. Un amendament la “Legea copiilor și școlilor”, ce prevede că, în termen de 12 luni, rețelele trebuie să introducă “verificări de vârstă extrem de eficiente” urmează să intre la vot, după ce a primit susținerea în Camera Lorzilor. Presa britanică apreciază că va fi votată de toate partidele, inclusiv de laburiști, în ciuda reticenței inițiale a guvernului.
Sky News scrie că “interzicerea accesului copiilor pe rețelele de socializare pare de acum aproape sigură”, luând în considerare că…
Prețul aurului a trecut de 5.000 de dolari pe uncie, pentru prima dată în istorie. Valoarea sa a crescut cu peste 60% în 2025, pe măsură ce investitorii au ales să se orienteze către active de refugiu, în contextul tensiunilor și incertitudinii geopolitice.
Cotația aurului crește, luni dimineața, cu aproape 2%, depășind pragul de 5.000 de dolari pe uncie, în timp ce argintul…
Germania. Grupul Rheinmetall și producătorul de sateliți OHB vor face o ofertă comună armatei germane, pentru construirea unui sistem de sateliți militari, similar cu serviciul de internet Starlink al lui Elon Musk.
Grupul de armament Rheinmetall și producătorul de sateliți OHB sunt în discuții pentru a lansa o ofertă comună, arată Financial…
Cod Portocaliu de lapoviță și ninsoare în zonele de deal și de munte din județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova, până marți seara. În zonele joase ale acestora, a intrat în vigoare un Cod Galben de ploi însemnate cantitativ. Ploi abundente și în județele Buzău și Caraș-Severin.
Meteorologii au emis o avertizare Cod Portocaliu de ploaie, lapoviță și strat de zăpadă și viscol la peste 1.700 de…
SUA. Numeroși senatori, inclusiv republicani, critică Administrația Trump și intervențiile agenților anti-imigrație ICE, după uciderea lui Alex Pretti cu zece focuri de armă. Zeci de companii cer Congresului să ia măsuri pentru calmarea situației.
Kevin Stitt, guvernatorul statului Oklahoma și președintele Asociației Guvernatorilor Republicani, a declarat pentru CNN că “americanilor nu le place ce…
Comisia Europeană a lansat oficial o investigație împotriva X/Twitter, deținută de Elon Musk, după ce asistentul AI Grok a generat imagini în ipostaze sexuale, inclusiv cu copii. Compania riscă amenzi de 6% din cifra anuală de afaceri.
Investigația a fost anunțată, luni, în baza reglementărilor privind serviciile digitale (DSA), și urmărește să stabilească dacă xAI a implementat…
Cel mai amplu exercițiu militar al artileriei SUA în Europa, cu participarea NATO, începe astăzi și se desfășoară până la jumătatea lunii februarie, inclusiv în România. Exercițiul este menit să consolideze cooperarea dintre forțele aliate și include trageri reale la Poligonul Cincu.
Exercițiul, Dynamic Front 26, are loc între 26 ianuarie și 13 februarie 2026 și reunește Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est…
DNSC avertizează asupra tentativelor de fraudă prin WhatsApp și SMS. Infractorii folosesc imaginea unor firme de curierat, într-o perioadă în care mulți utilizatori fac cumpărături online și așteaptă colete.
”În ultimele zile, mai mulți utilizatori au raportat tentative de fraudă în care atacatorii se folosesc de un cont de…