Secretarul american de Stat susține că NATO “ar trebui reinterpretată, nu abandonată”, prin creșterea capacităților militare ale statelor europene. Subliniază că, fără investiții serioase în apărare, securitatea Europei și garanțiile pentru Ucraina rămân “irelevante și dependente de sprijinul SUA”.
Marco Rubio a declarat, în cadrul unui discurs din cadrul Senatului american, că NATO trebuie reinterpretată, “însă nu în ceea…
București. Psihiatrul Cristian Andrei a fost audiat și va fi cercetat în libertate. Miercuri, polițiștii i-au percheziționat locuința și cabinetul. Este bănuit că a practicat ilegal psihoterapia, fără studii și atestat, și că ar fi profitat de vulnerabilitatea unor cliente pentru a le constrânge să întrețină relații sexuale cu el.
UPDATE, ora 20. Cristian Andrei a fost adus încătușat la Serviciul de Investigații Criminale Sector 1, unde va fi audiat.…
China. 11 membri ai unui clan mafiot, care a desfășurat diverse operațiuni ilegale în Myanmar, au fost executați. Fuseseră condamnați la moarte, anul trecut.
Un tribunal din provincia Zhejiang i-a condamnat, în septembrie 2025, pe membrii familiei Ming pentru infracțiuni precum omucidere, fraudă și…
Război în Ucraina. Rușii au pierdut un bombardier supersonic Suhoi Su-34, cel mai avansat avion tactic de acest fel pe care îl au. Comandamentul ucrainean confirmă doborârea aeronavei, dar nu și informațiile potrivit cărora atacul s-ar fi produs în Marea Neagră, lângă Insula Șerpilor.
Doborârea bombardierului rusesc a avut loc, cel mai probabil, miercuri dimineața, având în vedere că bloggerii militari ruși au furnizat…
Grupul american Carlyle a cumpărat activele internaționale ale Lukoil, inclusiv pe cele din România. Implicată deja în exploatarea gazului românesc din Marea Neagră, prin Black Sea Oil & Gas, Carlyle este mai apropiată de democrații americani și s-a poziționat mai des împotriva politicilor lui Donald Trump.
Anunțul a fost făcut, joi dimineață, de compania rusească, ce precizează că va transfera toate activele sale internaționale, cu excepția…
Așa ne îmbolnăvim de cancer! Avertismentul cutremurător al oncologului clujean Dan Eniu despre boala secolului nostru, boala care lovește tot mai mult în tineri
Cancerul nu mai este o excepție și nici o boală „a bătrâneții”. Devine, pe zi ce trece, o consecință a…
Lideră a „femeilor liberale”, prinsă în flagrant de DNA. O avocată apropiată de fostul președinte al PNL, Ludovic Orban, cerea sute de mii de euro pentru presupuse intervenții în Justiție, la procurorul șef DNA și în Guvern. Avocata ar fi susținut că rezolvă dosare și prin intermediul unor persoane din cadrul Administrației Prezidențiale
Procurorii DNA au prins-o astăzi în flagrant pe o avocată, membră PNL, denumită de presa apropiată partidului- „lidera femeilor PNL”…
Țeapă imobiliară: 13 apartamente vândute de mai multe ori. Trucul folosit pentru a evita notarul
Țeapă imobiliară: 13 apartamente vândute de mai multe ori. Trucul folosit pentru a evita notarul Polițiștii Direcției Generale de Poliție…
Traian Băsescu câștigă procesul împotriva Administrației Prezidențiale: Instanța dispune plata a 754.000 de lei
Curtea de Apel București a admis miercuri, 28 ianuarie 2026, cererea formulată de fostul președinte Traian Băsescu, obligând Administrația Prezidențială…
Corneliu Stefan-Presedintele CJDambovita: Sediu nou pentru Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Dâmbovița
Sediu nou pentru Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională…