Război în Orientul Mijlociu. O rachetă iraniană a lovit în plin un adăpost antiaerian din apropierea Ierusalimului. Cel puțin nouă persoane au fost ucise, iar aproape 20 sunt rănite.
După impact, adăpostul amenajat într-o clădire rezidențială, s-a prăbușit și a luat foc. Pompierii caută posibile victime prinse sub dărâmături.…
Reuters: Cotația țițeiului european va deschide luni, probabil, la peste 80 de dolari/baril (+10% față de vineri), dar analiștii avertizează că o posibilă închidere a Strâmtorii Hormuz ar duce-o rapid la peste 100 de dolari/baril sau chiar peste acest prag.
Cotațiile de duminică din Londra (în afara pieței, care este închisă până luni) sugerează o deschidere, mâine dimineață, la aproximativ…
Proteste ale grupurilor de șiiți în Pakistan, Irak și India, după uciderea ayatollahului Ali Khamenei. Cel puțin opt persoane au murit și 20 au fost rănite la Karachi (Pakistan), unde sute de persoane au încercat să ia cu asalt consulatul american, dar mulțimea a fost dispersată de forțele de ordine.
UPDATE, ora 11. Un miting pro-iranian are loc în fața consulatului american din Karachi, unul dintre cele mai importante orașe…
Război în Orientul Mijlociu. UPDATE. Americanii și israelienii sunt pe punctul de a obține supremația aeriană deasupra Iranului, ceea ce le-ar permite să-i vâneze pe comandanții iranieni și să ajute la o eventuală răsturnare a regimului mulahilor. Peste 2000 de ținte la sol au fost atacate până acum, dar acestea au vizat deocamdată mai mult capacitățile antiaeriene ale Iranului.
UPDATE, ora 14.30. Armata israeliană (IDF) a anunțat că a lansat aproape 1.200 de bombe în ultimele 24 de ore,…
Centrul de Evenimente Boema vă invită la Târgul de Cadouri și Martisoare în perioada 21 februarie – 8 martie
Tradiția continuă ca în fiecare an la Târgoviște. În cadrul Târgului de Cadouri și Martisoare care debutează sâmbătă 21 februarie…
Alexandru Iorga-Primarul orașului Găești: Prima zi de primăvară la Centrul de Zi pentru Persoanele Vârstnice
Astăzi, la Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice, am întâlnit din nou frumusețea care nu ține de vârstă, ci de…
Corneliu Stefan-Presedintele CJDambovita: Prima zi de primavara in mijlocul comunităților din Dambovita
Prima zi de primăvară, în mijlocul comunităților din #Dâmbovița! Încă de la primele ore ale dimineții, alături de primarul…
Industria dă semne de viață, consumul ezită – BNR spune ce urmează
Economia României a încheiat anul 2025 la turație redusă, marcat de un amestec contrastant de semnale: în timp ce industria…
Cât costă mersul la cinema în 2026. Gustările și băuturile pot tripla prețul
În 2026, o ieșire la cinema în România poate pune la încercare bugetul familiilor sau al tinerilor, mai ales în…
Ilie Bolojan îi liniștește pe români: Prioritatea noastră este siguranța fiecărui cetățean
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) monitorizează situația cetățenilor români aflați în statele afectate de conflictul din Orientul Mijlociu. Aproximativ 1.000 de…