Elveția va decide prin referendum, la vară, dacă limitează populația la 10 milioane de rezidenți permanenți, la inițiativa extremei drepte. La atingerea pragului, ar putea fi restricționată intrarea celor care vor să se mute și să lucreze, inclusiv a solicitanților de azil și a familiilor străinilor deja stabiliți în Elveția, dar ar putea fi chiar rupt acordul cu UE privind libera circulație.

Elvețienii vor merge la vot pe 10 iunie pentru a decide dacă populația țării ar trebui limitată la cel mult…

Sondaj. Cetățenii din Germania, Franța, UK și Canada, aliați-cheie ai SUA, și-au pierdut încrederea în americani, atât ca factor de descurajare militară, cât și ca forță democratică, pe fondul tensiunilor generate de Administrația Trump. Majoritatea consideră că relațiile ar putea fi remediate după încheierea mandatului președintelui Trump.

Datele arată că, în toate cele patru țări incluse în sondaj, majoritatea respondenților și-au exprimat lipsa de încredere în SUA…

Șefii de stat și de guvern din UE propun ca și produsele realizate împreună cu “țări partenere de încredere” să fie clasificate ca bunuri europene, pentru stimularea competitivității. Mario Draghi, fost președinte al BCE, avertizează asupra deteriorării economiei și a cerut liderilor europeni să ia în considerare posibilitatea unei Europe cu “două viteze”.

Liderii europeni s-au reunit la Castelul Alden-Biesen din Belgia, pentru un summit informal pe temele modalităților de relansare a economiei…

Analiză. Mișcările lui Vladimir Putin pe plan intern par a sugera că acesta se teme pentru stabilitatea regimului său și a trecut Garda Națională (Rosgvardia) în subordinea armatei, pentru a o avea sub strict control. Pare a pregăti, de asemenea, desființarea Ministerului pentru Situații de Urgență, după ce a blocat toate aplicațiile mobile de mesagerie și le-a înlocuit cu una controlată de FSB.

O analiză Sky News arată că mișcările din ultimele 24 de ore de la Moscova par a arăta că “Putin…

Economia României a intrat oficial în recesiune. Statistica oficială confirmă că ultimele două trimestre din anul trecut au fost pe scădere, dar a revizuit și creșterile anunțate anterior, marcând și primul trimestru din 2025 ca fiind unul de scădere. În total, economia a scăzut pe trei trimestre din 2025, dar și pe primele trimestre din anul electoral 2024.

Statistica oficială (INSSE) a calculat că în ultimul trimestru din 2025 economia României a scăzut în termeni reali cu -1,9%…