Nicușor Dan, răspuns ambiguu despre inițiativa Franței de extindere a protecției sale nucleare și pentru alte țări, în conferința cu președintele Poloniei: “România este sub umbrela nucleară NATO oferită de SUA. Cu Franța avem un parteneriat pe mai multe paliere, dar mă opresc aici cu declarațiile”.

Președintele Nicușor Dan efectuează o vizită oficială în Polonia. Șeful statului s-a întâlnit cu omologul său polonez și urmează să…

Prețurile carburanților cresc în țările europene, pe măsură ce blocada transporturilor de petrol prin Strâmtoarea Hormuz continuă. În Germania, motorina a trecut de doi euro pe litru, iar în Franța autoritățile monitorizează situația pentru a preveni creșterile nejustificate și aglomerarea benzinăriilor.

Prețurile la benzină și motorină au crescut semnificativ în Germania în ultimele zile. Potrivit datelor publicate de grupul auto ADAC,…

Qatar Airways anunță că va începe să opereze un număr limitat de zboruri din Oman spre Europa de Vest, pentru evacuarea turiștilor blocați în regiunile afectate de războiul din Orientul Mijlociu. Aceștia trebuie să ajungă însă la Muscat (450 km de Dubai), iar un zbor separat va pleca de la Riyadh spre Frankfurt.

Potrivit unui anunț postat on-line joi dimineața de Qatar Airways, vor fi organizate zboruri din Muscat, capitala Omanului, către Londra,…