Parchetul European cere ridicarea imunității a 11 parlamentari greci, pentru implicarea în ampla schemă de deturnare de fonduri destinate fermierilor, în valoare de 45 de milioane de euro anual. Sunt anchetați și cinci foști parlamentari, dar și un fost ministru.
Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruța Kovesi, a mai informat că, pe lângă cei 16, biroul său din Atena…
Donald Trump amenință explicit că “se gândește serios” să retragă SUA din NATO, pe fondul ezitărilor aliaților europeni de a sprijini războiul împotriva Iranului. Deși legislația americană prevede că președintele nu poate retrage SUA din NATO fără aprobarea Congresului, acest lucru nu-l împiedică să refuze oferirea de ajutor unei țări NATO care ar fi atacată, ceea ce, de facto, ar echivala cu retragerea.
Donald Trump a fost întrebat, în timpul unui interviu pentru publicația britanică The Telegraph, dacă va reconsidera apartenența SUA la…
Economiile asiatice încep să resimtă criza energetică. Chiar dacă în martie aprovizionarea cu combustibili încă nu a fost afectată de război, prețurile mari ale carburanților au dus la o încetinire a producției, în special în Indonezia, Vietnam și Taiwan. China, care are cele mai mari rezerve energetice, și-a mărit exporturile, în ciuda tensiunii de pe piața mondială.
Sondajele de piață, sintetizate de Reuters, arată că activitatea din sectorul manufacturier a încetinit în martie în mai multe economii…
Alexandru Iorga-Primarul orașului Găești: O comunitate unită nu lasă pe nimeni în urmă!
O comunitate unită nu lasă pe nimeni în urmă! În pragul sărbătorilor pascale, când fiecare dintre noi își dorește liniște,…
Bogdan Tita-Primarul comunei Ulmi: Anunț important
IMPORTANT Specialiștii din cadrul BIOMEDIKA vin în comuna Ulmi pentru a efectua GRATUIT evaluarea stării de sănătate computerizată, folosind unele…
Boala care îi face pe oameni să creadă că nu mai există. Cum ajung unii pacienți să creadă că au murit, deși sunt în viață
Un om care respiră, vorbește și se mișcă poate fi, în același timp, convins că nu mai există. Nu este…
Cât de varză este România azi
România de azi nu este o țară prăbușită în sensul spectaculos, hollywoodian, al dezastrului total. Nu arde continuu, nu stă…
Ce lideri regionali nu vor fi de acord ca PSD să-l demită pe Ilie Bolojan
Pelerinajul liderului PSD, Sorin Grindeanu, prin țară, privind consultarea organizațiilor județene ale partidului de a ieși sau nu de la…
Marea Neagră, cheia energiei în Europa. Burduja spune că regiunea poate reduce dependența de alții
Europa trebuie să își regândească urgent strategia energetică, într-un context geopolitic tot mai tensionat. Lideri din energie și politică avertizează…
Câte angajări fictive a regizat Raed Araf la Departamentul pentru Situații de Urgență
Eternul șef al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a fost audiat, la începutul acestei săptămâni, de procurorii…