Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, exclude ideea de a renunţa la vreo parte din teritoriul ţării sale în cadrul unui eventual acord de pace cu Rusia. Într-un interviu acordat BBC cu ocazia împlinirii unui an de la invazia rusă, el a avertizat că dacă ar face concesii teritoriale ar însemna să i se dea Rusiei posibilitatea de reveni ulterior cu pretenţii. În schimb, spune el, armele occidentale ar aduce pacea mai aproape, notează news.ro.
“Astăzi, supravieţuirea noastră înseamnă unitatea noastră”, a declarat Zelenski referindu-se la modul în care crede el că se va încheia războiul. “Cred că Ucraina luptă pentru supravieţuire. Ţara sa se îndreaptă spre Europa atât din punct de vedere economic, cât şi prin valorile sale. Noi am ales această cale. Vrem garanţii de securitate. Orice compromisuri teritoriale ne-ar face mai slabi ca stat”, a arătat liderul de la Kiev.
“Nu este vorba despre compromisul în sine”, a adăugat el. “De ce ne-ar fi teamă de asta? Facem milioane de compromisuri în viaţă, în fiecare zi. Întrebarea este cu cine? Cu Putin? Nu, pentru că nu există încredere. Dialog cu el? Nu. Pentru că nu există încredere”, a punctat Zelenski.
sursa:stiripesurse
