Șeful DSU, Raed Arafat, recunoaște că tragedia de la Colectiv a fost una dintre marile încercări ale carierei sale și arată că unul dintre oamenii care au ajutat foarte mult atunci este actualul premier Nicolae Ciucă, cel care atunci era șeful Statului Major al Armatei. Arafat susține că deciziile medicilor au fost unele greu de luat și s-a văzut pus în situația de a ”alege cu inima” deși medical știa că un tânăr cu arsuri pe 90% din suprafața corpului nu are șanse de supraviețuire.

„Apoi, intervențiile mari, indiferent ce vrem să spunem și cum au fost reflectate mediatic, mai ales intervenția de la Colectiv, a avut un impact major pentru noi toți. Adică nu avem cum să uităm ce a fost, cât s-a muncit. Să rezolvăm problemele, să ducem bolnavii afară, noi câteva zile, 3-4 zile n-am plecat de la birou. Stăteam cu colegii și lucram, să găsim și să planificăm unde să ducem pacienții. Lucram cu colegii de la Ministerul Apărării, era atunci șef de stat major chiar actualul premier, domnul Ciucă. Discutam cu el să găsim soluții de transport, mi-au pus la dispoziție avioane de la dânșii, dar la un moment dat am vrut să ducem pacienți în Anglia și Norvegia. Mi-a spus că distanța e mare și nu e bine pentru pacienți. Și zic ce fac? Îmi zice stați că am o idee. România e participantă la avioanele NATO de la Baza Aeriană Pápa din Ungaria. A sunat și m-a sunat înapoi că a rezolvat. A venit avionul a doua zi, am adus echipa medicală special de la Cluj și Mureș, cei din București erau frânți. Am adus o echipă mare, 8 medici și 9 asistenți pentru 12 pacienți. În final s-a plecat cu 10 că doi erau instabili.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *