Administraţia Penitenciarelor: 1.275 de noi locuri de detenţie, planificate pentru 2023 / În pofida unor dificultăţi şi întârzieri, acestea vor fi gata la termenul prevăzut

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a transmis, vineri, că se continuă dezvoltarea infrastructurii, fiind realizate 216 locuri de detenţie în 2021, peste 400 în 2022, iar pentru 2023 sunt planificate 1.275. Conducerea instituţiei prcizează că acestea vor fi gata la timp, în ciuda unor întârzieri şi dificultăţi, anunță news.ro.

ANP a prezentat, vineri, într-o confrinţă de presă, stadiul dezvoltării infrastructurii.

”A fost trecut în revistă angajamentul statului român de dezvoltare a infrastructurii de cazare a persoanelor private de libertate, asumat de Guvernul României prin Memorandum în anul 2020. Astfel, la nivelul anului 2021 au fost planificate 210 noi locuri de detenţie (au fost realizate 216). La nivelul anului 2022 sunt planificate 445 de noi locuri de detenţie (sunt în grafic a fi realizate 448), iar la nivelul anului 2023 sunt planificate 1.275 de noi locuri de detenţie, care, în pofida unor dificultăţi şi întârzieri, vor fi gata la termenul prevăzut”, a transmis ANP, într-un comunicat de presă.

De asemenea, instituţia a prezentat şi stadiul celor două noi penitenciare, respectiv Berceni – 1000 de locuri şi Unguriu – 900 de locuri, care se află în ultima fază de verificare a proiectelor tehnice, urmând ca în luna octombrie să aibă loc licitaţiile pentru atribuirea contractelor de execuţie.

”Lucrările efective sunt estimate a fi demarate în perioada martie-aprilie 2023”, a mai transmis ANP.

sursa:stiripesurse

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *