Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Dobrogea”, autorităţile au fost alertate despre producerea unui accident rutier între un TIR şi un autoturism pe A4, km 16, cu o victimă inconştientă, încarcerată.
“Se intervine cu un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere incendii, un SMURD şi două ambulanţe SAJ”, a transmis ISU “Dobrogea”.
Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa a informat că este vorba despre “o persoană prinsă sub autocamion, cu leziuni incompatibile cu viaţa, decedată”.
Pompierii acţionează, în prezent, pentru scoaterea victimei dintre fiarele contorsionate.