Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că orice șansă de negocieri va fi închisă dacă Rusia va organiza referendumuri în zonele ocupate și că cei care îi vor ajuta să facă asta vor fi trași la răspundere. “Nu vom ceda nimic din ce este al nostru”, a afirmat el. Totodată, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut ca inspectorii internaționali să aibă acces la centrala nucleară Zaporojie, după ce Ucraina și Rusia s-au acuzat reciproc în weekend de bombardarea celei mai mari centrale atomice din Europa, scrie digi24.ro

Live Textul Digi24.ro care a acoperit evenimentele din Ucraina poate fi urmărit AICI.

Kremlin: „Nu există nicio negociere pentru pace acum”
ACTUALIZARE 13:37 Kremlinul a declarat luni că nu există nicio bază pentru o întâlnire între președinții rus și ucrainean în acest moment, scrie The Guardian.

Întrebat despre intențiile președintelui turc Recep Erdogan de a intermedia discuțiile de pace dintre cei doi lideri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat jurnaliștilor că Vladimir Putin și Volodimir Zelenski s-ar putea întâlni numai după ce echipele de negociatorii și-au „făcut temele”.

Negocierile dintre Moscova și Kiev sunt blocate de luni de zile, fiecare parte dând vina pe cealaltă pentru lipsa de progres.

„Delegația ucraineană a ieșit de pe radar, nu există un proces de negociere acum”, a declarat Peskov luni.

Marea Britanie: Rusia folosește în Ucraina temutele „mine fluture”, care au lăsat infirmi mii de copii în Războiul Afgano-Sovietic
ACTUALIZARE 12:37 Rusia folosește, cel mai probabil, mine antipersonal de-a lungul liniilor sale de apărare din regiunea Donbas a Ucrainei, potrivit Ministerului britanic al Apărării, citat de Reuters. Cunoscute și sub numele de „mine fluture”, minele PFM-1 sunt făcute din plastic și nu sunt folosite pentru a ucide victima, ci pentru a o mutila.

Minele fluture, folosite de armata sovietică în războiul din Afganistan, sunt „arme extrem de controversate și nediscriminatorii”, potrivit ministerului britanic, și au capacitatea de a provoca multe victime în rândul armatei și a populației civile, scrie digi24.ro

 

sursa foto – digi24.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *