Miniştrii Energiei din Uniunea Europeană vor încerca marţi să ajungă la un acord politic în legătură cu planul Bruxelles-ului de a reduce cu 15 la sută consumul de gaze, o soluție propusă pentru a contracara o eventuală oprire a livrărilor din partea Rusiei. Subiectul va fi tratat într-un consiliu extraordinar al miniștrilor energiei, dar consensul nu este garantat, scrie digi24.ro

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a prezentat un plan care a generat controverse în rândul statelor membre, după cum a dovedit-o reuniunea la nivel de ambasadori permanenți la UE care a avut loc vineri, au declarat surse diplomatice citate de agenția spaniolă EFE. Reprezentanţii diplomatici ai ţărilor membre se întâlneau din nou luni în încercarea de a-și apropia pozițiile înaintea consiliului extraordinar de marți al miniștrilor energiei.

Spania a fost prima ţară care a respins propunerea Bruxelles-ului, o poziţie la care au aderat ulterior şi alte ţări, precum Portugalia şi Grecia. De atunci, multe state au ridicat obiecţii, dintr-un motiv sau altul, inclusiv Franța. Germania, în schimb, foarte dependentă de importurile de gaze din Rusia, s-a pronunţat însă în favoarea propunerii Bruxelles-ului încă din prima zi.

În ciuda „problemelor deschise” care persistă, miniştrii europeni de resort au încredere că vor putea să ajungă marți la un acord politic pentru o reglementare europeană în acest sens, au declarat sursele citate de EFE, scrie digi24.ro

 

Sursa foto: digi24.ro

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *