Grupurile propagandistice pro-ruse au susținut în mod fals la câteva săptămâni de la începutul războiul împotriva Ucrainei că președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a sinucis, ca parte a unui efort agresiv de a afecta moralul public și de a submina guvernul ucrainean, a declarat joi firma americană de securitate cibernetică Mandiant, potrivit digi24.ro
Afirmația falsă a sinuciderii lui Zelenski este doar una dintre numeroasele operațiuni de dezinformare urmărite de Mandiant de la presupuși actori ruși și belaruși care aveau ca scop inducerea în eroare a publicului din Ucraina, Rusia și din alte părți ale Europei.
Campaniile de fake news, spun analiștii, subliniază modul în care Kremlinul este angajat în războiul informațional și eforturile de a modela percepțiile asupra conflictului, chiar dacă soldații ruși suferă pierderi grele pe câmpul de luptă.
Într-un alt caz, grupuri care au legătură cu Belarus au răspândit pe rețele sociale informația falsă că un grup de criminali din Polonia ar preleva organele refugiaților ucraineni, cu complicitatea oficialilor polonezi… citește INTEGRAL aici
Sursa foto: digi24.ro