În pofida atacurilor puternice din partea trupelor ruse, armata ucraineană continuă să controleze aproximativ 10% din teritoriul regiunii Lugansk, potrivit guvernatorului ucrainean al regiunii, Serhii Gaidai, citat de agenția germană de presă DPA. La Kiev, preşedintele Volodimir Zelenski a operat o schimbare la conducerea Forţelor de apărare teritorială, anunţă agenția spaniolă de presă EFE, conform digi24.ro
Trupele ruse nu au reuşit să captureze încă periferiile oraşelor Rubijne, Severodoneţk şi Lisiciansk, a indicat Gaidai într-o declaraţie duminică seara.
Moscova declarase săptămâna trecută că miliţiile separatiste proruse au avansat până la frontierele administrative ale regiunii Lugansk cu ajutorul armatei ruse. Gaidai a calificat aceste afirmaţii drept „fanteziste”.
În acelaşi timp, în regiunea Doneţk, tot în estul Ucrainei, trei civili au fost ucişi, iar alţi 13 răniţi în atacurile forţelor ruse duminică, potrivit administraţiei regionale ucrainene.
De la începutul invaziei Rusiei în Ucraina la 24 februarie, conflictul se concentrează în estul şi sudul Ucrainei, separatiştii proruşi revendicând întregul teritoriu al celor două regiuni administrative ucrainene pentru autoproclamatele republici Doneţk şi Lugansk, recunoscute de Rusia cu câteva zile înainte de invazie.
Forţele ruse şi-au intensificat acţiunile în direcţia Donbas, încercând să ia cu asalt poziţiile armatei ucrainene, care a respins 17 atacuri ruseşti şi a distrus şi tehnică militară rusească în ultimele 24 de ore, menţionează luni dimineață Statul Major al forţelor armate ucrainene în buletinul său zilnic cu privire la situaţia de pe front, transmite Agerpres.
Ocupanţii încearcă să nu permită armatei ucrainene să avanseze spre graniţa de stat a Federaţiei Ruse, conform armatei ucrainene. Pe direcţiile Volîn şi Polesie, forţele ruse nu au întreprins acţiuni semnificative, se menţionează în acelaşi raport.
În direcţia Siverski, forţele ruse din regiunile Briansk şi Kursk au întărit controlul asupra unui tronson al frontierei de stat ruse şi încearcă, prin acţiunile lor, să menţină aici unităţi ale armatei ucrainene pentru a nu fi transferate ca rezervă în Donbas.
În direcţia Doneţk, trupele ruse au deschis focul asupra poziţiilor ucrainene din toate tipurile de arme pe care le-au avut la dispoziţie, inclusiv aviaţia. Artileria grea a vizat obiective ale infrastructurii civile în localităţile Dolghenki, Russkie Tişki, Ternovaia şi Petrovka. Cu ajutorul unor drone de tipul Orlan-10, ocupanţii au efectuat recunoaşteri aeriene în zona Izium, indică Statul Major al armatei ucrainene în buletinul său, conform digi24.ro
sursa foto – digi24.ro
