După săptămâni în care nu a reușit să divizeze Europa din cauza războiului său din Ucraina, liderul rus Vladimir Putin s-a bucurat de două mici victorii diplomatice în acest weekend, notează CNN într-o analiză publicată luni. Nu există nicio îndoială că rezultatele alegerilor din Serbia și Ungaria l-au făcut pe Putin să zâmbească: ele i-ar putea oferi Kremlinului victorii în domeniul propagandei și ar putea pune frâna unor planuri mai largi ale UE în viitor, scrie stiripesurse.ro
Atât în Ungaria, cât și în Serbia, partidele deschis pro-ruse au câștigat în mod confortabil alegerile legislative, oferindu-i lui Putin un semnal binevenit că, în ciuda răspunsului ferm al comunității internaționale la invazie, el are câțiva prieteni în vest.
Cea mai semnificativă victorie a venit de la premierul maghiar Viktor Orban și a partidului său naționalist Fidesz. Ungaria este membră atât a Uniunii Europene, cât și a NATO, ceea ce înseamnă că Putin poate pretinde că are un prieten sus-pus.
Duminică seara, în timpul discursului său de victorie, Orban a provocat nu numai UE, ci și Ucraina.
„Avem o astfel de victorie care poate fi văzută de pe lună, dar este sigur că poate fi văzută de la Bruxelles”, a spus el, adăugând că Fidesz „își va aminti această victorie până la sfârșitul vieții noastre pentru că a trebuit să luptăm împotriva unui mare număr de adversari”. În acea listă de oponenți au fost incluse birocrații de la Bruxelles, mass-media internațională și, în mod evident, președintele ucrainean, Volodimir Zelensky.
Zelensky l-a criticat direct pe Orban pentru că nu a sprijinit Ucraina cu atât de entuziasm ca mulți dintre omologii săi europeni în ultimele săptămâni.
Putin s-a grăbit să-l felicite pe Orban pentru victorie.
Principalul blocaj al Ungariei în ceea ce privește sprijinirea Ucrainei a fost reticența lui Orban de a lăsa armele să curgă prin țara sa pentru a sprijini trupele ucrainene.
Ungaria manifestă de asemenea reținere în discuțiile UE despre interzicerea importurilor de energie din Rusia. Germania a declarat în weekend că UE trebuie să discute despre interzicerea gazului rusesc după rapoartele despre crime de război comise în Ucraina — o mișcare pe care Orban a exclus-o în mod repetat.
Situația este foarte diferită în Serbia prin faptul că nu este membră a UE sau NATO. În prezent, se află în curs de aderare la UE, iar negocierile se așteaptă să se încheie în următorii doi ani.
Președintele Serbiei, Aleksandr Vucic, a fost plasat într-o poziție ingrată de invazia rusă a Ucrainei. De ani de zile, el a încercat să echilibreze menținerea legăturilor diplomatice și economice puternice cu Rusia (și o pasiune deosebită pentru Putin) cu îmbrățișarea Occidentului care ar veni odată cu aderarea deplină la UE.
În timpul campaniei electorale, Vučić nu s-a abătut de la acest echilibru și a candidat pe o platformă de pace și stabilitate în regiune, a informat Reuters.
Serbia este aproape în întregime dependentă de gazul rusesc, în timp ce armata sa menține legături cu armata Rusiei. Deși Serbia a susținut două rezoluții ale Națiunilor Unite care condamna invadarea Ucrainei de către Rusia, a refuzat să impună sancțiuni împotriva Moscovei, a raportat Reuters.
Kremlinul sprijină, de asemenea, opoziția Belgradului față de independența Kosovo prin blocarea calității de membru al Națiunilor Unite, scrie stiripesurse.ro
sursa foto – stiripesurse.ro
