Suporterii lui Chelsea au fost îndemnați să nu mai scandeze în sprijinul proprietarului clubului, Roman Abramovici. Aceștia i-au strigat numele în timpul victoriei lui Chelsea la Norwich, de joi, din Premier League, relatează Mediafax.

Abramovici a fost sancționat de guvernul britanic ca parte a răspunsului său la invazia Rusiei în Ucraina.
ADVERTISING

 

Ministrul tehnologiei, Chris Philp, a declarat că fanii trebuie să își amintească faptul că Abramovici are legături strânse cu președintele rus Vladimir Putin, al cărui regim a comis „acte barbare” în Ucraina.

„Înțeleg de ce fanii lui Chelsea au o anumită afecțiune pentru el, dar atunci când regimul cu care este asociat comite atrocități, acest lucru este mai important decât fotbalul”, a declarat el la programul Today, de la BBC Radio Four.

„Așa că i-aș ruga să se gândească foarte bine înainte de a face asta din nou, pentru că actele barbare ale regimului Putin, pe care Abramovici l-a susținut, sunt mult mai importante decât fotbalul”.

Sancțiunile care au fost impuse joi se traduc în faptul că Abramovici nu poate în prezent să vândă clubul, deși o licență specială acordată de guvern îi permite lui Chelsea să continue să funcționeze.

Philp spune că termenii acestei licențe ar putea fi modificați pentru a permite realizarea unei vânzări.

„Așa cum sunt scrise condițiile licenței astăzi, vânzarea nu ar fi permisă”, a declarat el pentru Sky News.

„Cu toate acestea, dacă ar apărea un cumpărător, acel cumpărător sau acel club de fotbal ar putea să se adreseze guvernului și să ceară modificarea condițiilor într-un mod care să permită ca vânzarea să aibă loc…citeste INTEGRAL aici

 

sursa foto – stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *