Siguranţa alimentară a României, vecină directă cu Ucraina, unde milioane de cetăţeni au deja sau vor avea dificultăţi majore în aprovizionare, începe să ridice semne de întrebare, scrie Ziarul Financiar.
Războiul din Ucraina, izbucnit acum mai bine de o săptămână după ce Rusia a invadat ţara aflată la nord de România, a dus la o explozie a preţului la cereale pe burse, fapt ce a început să ridice o serie de semne de întrebare în ceea ce priveşte siguranţa alimentară nu doar a celor două ţări implicate în conflict – ambele jucători de top pe piaţa cerealelor -, ci şi a celorlalte, inclusiv a României, aflată în imediata vecinătate, informează Mediafax.
România este la rândul său unul dintre mari producători şi exportatori agricoli din Europa, însă 2022 se anunţă a fi un an dificil, pentru că fermierii sunt îngrijoraţi din cauza lipsei apei din sol, pentru că iarna nu a adus precipitaţii şi nici zăpadă şi Adrian Chesnoiu, ministrul agriculturii, a anunţat recent că România s-ar putea confrunta cu o secetă severă. Iar situaţia rezervelor de stat este şi ea acută, conform datelor ZF din piaţă, dat fiind că organismul responsabil ţine secrete cifrele, deşi ele sunt de interes naţional, mai ales în situaţia actuală.
„Rezerva de stat este un secret, dar avem stocuri de cereale în acest moment“, spune Georgian Pop, preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat, aflată în subordinea MAI. El nu a dat nicio altă informaţie.
Unii traderi de cereale susţin însă că la începutul anului a fost scoasă la vânzare o parte din rezerva de stat, prin licitaţie. De asemenea, ei afirmă că stocurile s-ar situa la doar 300.000 de tone pentru grâu, în condiţiile în care populaţia României consumă 2 milioane de tone de grâu anual. Alte 0,5 milioane de tone sunt folosite pentru sămânţă, iar o cantitate similară (0,5 milioane de tone) merge pentru furaje, susţin specialiştii din agricultura românească…. citește INTEGRAL aici
Sursa foto: stiripesurse.ro
