Conférence de presse conjointe ŕ l'issue de la rencontre de Monsieur Jean-Yves le Drian, ministre de l'Europe et des Affaires étrangčres, et de Madame Annalena Baerbock, ministre des Affaires étrangčres de la République fédérale d'Allemagne, au Quai d'Orsay ŕ Paris, le 9 décembre 2021. © J.E.E. / Pool Bestimage French Foreign Minister Jean-Yves Le Drian attends a joint news conference with German Foreign Minister Annalena Baerbock after a meeting at the Quai d'Orsay in Paris. December 9th, 2021.,Image: 647144945, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia

sursa foto – mediafax.ro

 

 

Annalena Baerbock, ministrul de externe german, a susținut că Europa este mai unită decât mulţi ar fi sperat. Aceasta precizează că acest lucru a devenit o chestiune de supravieţuire din cauza războiului de agresiune dus de preşedintele rus Vladimir Putin împotriva Ucrainei, conform agerpres.ro

 

“În orele sale cele mai dificile, Europa este mai unită decât mulţi ar fi sperat de la noi. Prin războiul său de agresiune, Putin demonstrează că nu mai respectă nicio regulă. Din acest motiv, unitatea noastră a devenit astăzi pentru Europa o chestiune de supravieţuire”, a spus ministrul de externe german.

Înainte de a se deplasa în oraşul polonez Lodz, unde va participa la o întâlnire sub egida Triunghiului de la Weimar, forum din care fac parte Berlinul, Varşovia şi Parisul, Baerbock a subliniat că alianţa dintre Polonia, Franţa şi Germania nu este atât de importantă pentru Europa din prisma faptului că între cele trei ţări există o asemănare, ci exact dimpotrivă.

“Tocmai pentru că vedem multe chestiuni din perspective diferite putem menţine Europa unită şi să o facem să avanseze”, a afirmat ea. Dacă aceste trei ţări urmează o linie comună – la fel ca în cazul de faţă, prin sprijinul acordat Ucrainei -, atunci “Europa urmează o linie comună” şi, “din acest motiv, astăzi este un moment bun pentru a continua să lucrăm în cadrul Triunghiului de la Weimar”, a adăugat ea.

“Solidaritatea noastră cu Ucraina nu se reflectă doar prin videoconferinţe convocate rapid şi prin sesiuni de urgenţă pe timp de noapte la Bruxelles, prin sprijinul financiar şi prin trimiterea de echipamente şi armament. Ea se reflectă cu toată forţa pe străzile şi pieţele Europei, unde sute de mii de oameni îşi fac auzite empatia, tristeţea şi furia”, a mai declarat şefa diplomaţiei germane, citată de agerpres.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *