Curtea de Apel București reia, miercuri, dezbaterea apelurilor DNA și a Vanessei Youness în dosarul de mare corupție în care aceasta a fost condamnată pe fond la trei ani de închisoare cu executare pentru că ar fi invocat numele fostului premier Emil Boc în mega-afacerea cu licențe de soft.
La termenul de miercuri al procesului judecătorii îl vor audia pe Constantin Verioti, fiul unui afacerist constănțean, prin a căror firme ar fi rulat o parte din banii plătiți de către Pescariu și Florică Vanessei Youness pentru ca aceasta să își trafice pretinsa influență pe lângă fostul premier al României Emil Boc,
Anterior, în 16 decembrie, judecătorii CAB au admis, parțial, cererea de probe a Vanessei Youness.
„Admite, în parte, proba testimonială solicitată de inculpata YOUNESS AMAL VANESSA, respectiv audierea în calitate de martori a numiților VERIOTI GHEORGHE şi VERIOTI CONSTANTIN.
Respinge proba testimonială solicitată de inculpata YOUNESS AMAL VANESSA constând în audierea numiţilor DINU PESCARIU, CLAUDIU FLORICĂ, VERIOTI ELENA, DENIZ GUCCUK și CARMEN ALWAFAI.
Admite, în parte, proba cu înscrisuri solicitată de inculpata YOUNESS AMAL VANESSA, respectiv declarația în formă notarială a numitului DENIZ GUCCUK și fotografiile depuse în cursul ședinței de judecată din 24 noiembrie 2021.
Respinge proba cu înscrisuri solicitată de inculpata YOUNESS AMAL VANESSA, constând în emiterea unei adrese către banca UBS Lausanne.
Prorogă pronunțarea asupra cererii de încuviinţare a emiterii celor două adrese către numiții FLORICĂ CLAUDIU IONUȚ, DINU PESCARIU și către VERIOTI GHEORGHE, ulterior audierii martorilor încuviințați.
Dispune citarea martorului VERIOTI GHEORGHE pentru termenul din 19.01.2022, ora 13.00. Pronunţată prin punerea soluției la dispoziție prin mijlocirea grefei Curții, azi, 16 decembrie 2021”, se arată în minuta Curții….citeste INTEGRAL aici
