Prognoza meteo 28 noiembrie-1 decembrie 2021. În acest an, iarna va fi foarte punctuală, astfel că pe 1 decembrie, temperaturile vor ajunge la 0 grade, spun meteorologii.

Prognoza meteo 28 noiembrie – 1 decembrie 2021. În plus, după o duminică de primăvară, cu temperaturi crescute, de până la 17 grade, iarna se va face simţită prin temperaturi negative.

“O masă de aer polar este în extindere peste mare parte din România, iar de luni şi la noi va determina o scădere mare a valorilor termice.

Vom trece de la o vreme deosebit de caldă la una rece. Temperaturile maime se vor situa între 0-1 şi 7 grade Celsius, mai scăzute în depresiuni.

Temperaturile minime vor deveni negative.

Prognoza meteo 28 noiembrie – 1 decembrie 2021. De luni, vreme de iarnă
Luni spre marţi şi în noaptea de marţi spre miercuri, în toată ţara, iar pe 1 decembrie, va fi destul de rece.

Peste zi, temperaturile nu vor creşte foarte mult şi se vor asocia cu intensificări ale vântului şi vor fi scăzute”, a spus Alina Şerban, meteorolog ANM, sâmbătă, la Antena 3.

Cât priveşte o posibilă ninsoare de 1 Decembrie în Bucureşti, meteorologii spun că nu sunt semnale în acest sens.

“Nu avem semnale de ninsoare în zona Capitalei, cel mai probabil în zone montane unde se va depune strat de zăpadă.

sursa – antena3

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *