Organizația Femeilor Social Democrate din județul Dâmbovița, au fost prezente la o serie de acțiuni caritabile ce s-au desfășurat în Centrele „Casa Soarelui” și „Floare de Colț” din Târgoviște, dar și în Centrul de Servicii Comunitare ,,Sfântul Andrei” din Gura Ocniței.
Așa cum ne-au obișnuit deja, femeile din PSD Dâmbovița nu-i uită pe cei mai sărmani și defavorizați de soarta și au oferit daruri celor sărmani.
Organizaţia de Femei a PSD Dâmbovița este consecventă principiilor social-democrate care pun mai presus de orice omul şi nevoile sale, niciun efort pentru ajutorarea semenilor nefiind prea mare sau, din contră, lipsit de importanţă.
După cum declara deputatul PSD Dâmbovița, Carmen Holban, scopul acestor acțiuni este de a ajuta oamenii nevoiași, iar în această perioadă acțiunile de acest fel vor continua până în preajma sărbătorilor de iarnă.
“Centrele „Casa Soarelui” și „Floare de Colț” din Târgoviște, dar și Centrul de Servicii Comunitare ,,Sfântul Andrei” din Gura Ocniței au primit vizita membrelor din OFSD Târgoviște și OFSD Dâmbovița.
Și pentru că decembrie, luna cadourilor, se apropie cu pași repezi, doamnele din cele două organizații au oferit cele mai dulci mere din care, cu siguranță, vor ieși cele mai bune plăcinte.
Pe lângă fructe, cu ajutorul producătorilor locali de pe Valea Dâmboviței, au mai fost dăruite celor aflați în îngrijirea celor două centre și sucuri proaspete de mere.
Acțiunea de astăzi nu este singulară, organizațiile de femei ale PSD Dâmbovița implicându-se activ în susținerea centrelor rezidențiale subordonate D.G.A.S.P.C. Dâmbovița, în speranța că vor putea ușura puțin din greutățile vieții celor care au nevoie de ajutorul nostru… se arată în comunicatul transmis
