Accident violent petrecut în Comuna Corbii Mari, pe DN 61. Coliziunea a avut loc între trei autovehicule.
La evenimentul rutier au fost mobilizate forțe de intervenție de la Garda Potlogi cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, de la Detașamentul Titu cu o autospecială de descarcerare si o ambulanță SMURD, de la Garda Racari cu o ambulanță SMURD și de la SAJ Dâmbovița cu trei ambulante.
Echipajele de interventie ajunse la locul accidentului au constatat ca sunt implicate trei autoturisme și au identificat sase persoane. Niciuna dintre acestea nu au fost încarcerate.
Dintre cele sase persoane evaluate medical la locul accidentului, trei au necesitat îngrijiri medicale. Două victime au fost preluate de echipajele SAJ Dâmbovița și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Oamenii legii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzei producerii evenimentului rutier.
