Biroul regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a avertizat că aproape trei sferturi de milion de oameni ar urma să moară în Europa, până în primăvara anului viitor, ca urmare a infectării cu COVID, transmite presa internațională.

00:03

Astfel, conform OMSaproximativ 700.000 de persoane își vor pierde viața pe continent dacă se menține actuala tendință de infectare.

Prognozele organizației mai arată că 25 de țări din Regiunea Europeană, care include 53 de state, atât din Europa, cât și din Asia Centrală, riscă să fie afectate de o criză a paturilor în spitale.

Tot OMS prevede că 49 de state vor fi supuse unei presiuni ridicate sau extreme la secțiile de terapie intensivă (ATI), până în martie 2022.

 

Oficial OMS: “Strategia de viață cu COVID trebuie să meargă dincolo de vaccin”

”Pentru a trăi cu acest virus și pentru a ne continua viața de zi cu zi, avem nevoie de o abordare care să meargă dincolo de vaccin. Acest lucru înseamnă să primim dozele standard și un rapel dacă ne este oferit, dar și să încorporăm măsuri preventive în rutina noastră”, arată directorul OMS-Europa, Hans Kluge (foto următoare).

Printre aceste măsuri preventive s-ar număra purtarea măștilor acasă, igiena mâinilor, ventilarea spațiilor, păstrarea distanței sau tusea în pliul cotului.

OMS crede că astfel de măsuri ar ajuta la “evitarea tragediilor și pierderilor inutile de vieți omenești”, precum și la limitarea perturbărilor sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *