Prințul William pare să dezaprobe turismul spațial, susținut de unii dintre cei mai importanți miliardari din lume, relatează CNBC.

Vorbind pentru BBC, William a spus: “Am văzut că toată lumea încearcă să pună la punct turismul spațial … avem nevoie de unele dintre cele mai mari creiere și minți din lume să încerce să repare această planetă și nu să încerce să găsească următorul loc unde să mergem să trăim”.

Comentariile Ducelui de Cambridge – care au fost difuzate integral joi – au fost făcute în aceeași săptămână în care actorul William Shatner, în vârstă de 90 de ani, a ajuns în spațiu într-o capsulă a Blue Origin, compania lui Jeff Bezos.

Față în față cu Bezos, după ce s-a întors pe Pământ, Shatner a spus “Ceea ce mi-ați oferit este cea mai profundă experiență pe care mi-o pot imagina. Sunt atât de plin de emoție în legătură cu ceea ce tocmai s-a întâmplat”. Bezos însuși a întreprins un zbor spațial pe 20 iulie.

La 11 iulie, o navă spațială Virgin Galactic care îl transporta, printre alții, pe miliardarul Richard Branson, a efectuat un zbor la limita spațiului. Un alt miliardar implicat în acest sector este Elon Musk, prin intermediul companiei SpaceX…citeste INTEGRAL aici

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *