Guvernul urmează să valideze în şedinţa de sâmbătă, o serie de reguli pentru români. E vorba de măsurile adoptate joi seara de CNSU. Este vorba de două modificări, așa cum a anunțat premierul Florin Cîțu.
„Cea referitoare la şcoli şi am spus acolo că rămân cu prezenţă fizică (peste 6 la mia de locuitori – n.r.) şi vor fi acele teste non-invazive care se vor face şi decizia va fi de la Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei, dacă de două ori pe săptămână sau o dată pe săptămână.
Şi cealaltă decizie este doar o modificare, peste 6 la mie păstrăm activităţile aşa cum sunt, activităţile economice şi pentru HoReCa şi săli de sport şi alte activităţi, dar scoatem partea de testare, deci rămâne trecut prin boală şi vaccinat, pentru acces”, a declarat Florin Cîţu.
Elevii pot sta la cursuri și după depășirea ratei de infectare
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat joi Hotărârea nr. 76 prin care ministerele Educaţiei şi Sănătăţii sunt abilitate să modifice ordinul comun astfel încât elevii să poată participa fizic la cursuri şi după depăşirea ratei de infectare cu COVID de 6 la mia de locuitori.
Totodată, CNSU abilitează cele două ministere să stabilească modalităţile de adoptare a deciziilor de suspendare a prezenţei fizice la cursuri a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, în funcţie de cazurile confirmate la nivel de clasă/şcoală.
