Curtea de Apel București reia, miercuri, dezbaterile în mega dosarul de corupție în care fostul șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duță, a fost deja condamnat, de Tribunalul București, la șase ani de închisoare cu executare pentru că ar fi primit o mită de peste șase milioane de euro.
Dosarul se află de rolul CAB de la începutul lunii ianuarie iar magistrații au amânat de mai multe ori judecarea cauzei pe fondul lipsei de apărare sau a lipsei unora dintre cei judecați.
Totodată instanța a respins două cereri de recuzare făcute de fostul șef al CNAS față de magistrații din completul care judecă apelurile din dosar.
Control judiciar pe cauțiune menținut de CAB
Fostul șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, medicul Lucian Duță, condamnat în prima instanță la șase ani de închisoare cu executare, rămâne sub control judiciar, potrivit deciziei magistraților care vor tranșa apelul acestuia împotriva deciziei Tribunalului București.
„În temeiul art.362 alin. 2 C.proc.pen., raportat la art.208 alin. 4 C.proc.pen., menţine, ca legală şi temeinică măsura controlului judiciar pe cauţiune, dispusă şi menţinută faţă de inculpatul Duţă Nicolae Lucian.
Supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar pe cauţiune, va fi realizată în continuare de către organele de poliţie de pe raza municipiului Bucureşti, adresa unde locuieşte efectiv fără forme legale inculpatul, fiind situată pe str. Barbu Ştefănescu Delavrancea nr.63, bl. 2, sc. 2, ap.5, Sector 1 Bucureşti.
În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.08.2021”, se arată în decizia de miercuri a magistraților CAB…citeste INTEGRAL aici
