Şase persoane au fost depistate de poliţiştii din Botoşani, la sfârşitul săptămânii trecute, în timp ce se aflau la volan sub influenţa substanţelor psihoactive, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, cele şase persoane au fost sancţionate contravenţional.
De asemenea, în urma unei acţiuni derulate de poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier împreună cu cei din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate şi cu sprijinul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 5 Mihăileni, faţă de alte 11 persoane au fost demarate anchete penale pentru deţinere de droguri…citeste INTEGRAL aici
