Procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție din R. Moldova, recent eliberat din sistem de către procurorul general, anunță că a sesizat Consiliului Superior al Procurorilor în vederea desemnării unui procuror pentru examinarea acțiunilor Procurorului General al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo. Potrivit lui Viorel Morari, Stoianoglo și-ar fi depășit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate de lege, cauzându-i prejudicii considerabile, prin emiterea ordinului de eliberare din funcția de procuror, șef al Procuraturii Anticorupție. Despre acest fapt, Morari a anunțat în cadrul unei conferințe de presă, susținută luni, 16 august.
„Țin să precizez de ce acțiunile Procurorului General și ordinul emis cu privire la încetarea raporturilor de serviciu sunt ilegale:
– am fost suspendat pe perioada urmăririi penale în ianuarie 2020, ceea ce presupune încetarea temporară a relațiilor de muncă cu restabilirea ulterioară în funcția deținută, în anumite condiții prevăzute de art.55 din Legea Republicii Moldova cu privire la Procuratură. Astfel, Procurorul General Alexandr Stoianoglo, fără a avea o finalitate pe cauza penală, care a servit temei pentru suspendarea din funcția de procuror, șef al Procuraturii Anticorupție încetează raporturile de muncă.
– am contestat în instanță de contencios administrativ ordinul prin care s-a constat expirarea de drept a mandatului de procuror, șef al Procuraturii Anticorupție. La 13.08.2021 am depus recurs la încheierea instanței de judecată privind refuzul suspendării acestui ordin, fapt ce denotă, în baza art.423 alin. (1/1) din Codul de procedură civilă coraborate cu prevederile art.art.171 alin.(4), 195 din Codul administrativ, că ordinul este suspendat de drept pînă la soluționarea recursului.
– nu sunt întrunite condițiile legale conform art.57 alin.(1) lit.c) din Legea cu privire la Procuratură, pentru încetarea raporturilor de serviciu de drept în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor, deoarece din cauza suspendării din funcție nu a putut expira temenul pentru care am fost numit în funcție și nici nu puteam să aleg o altă funcție. Pe cale de consecință, din aceleași motive, Procuratura Generală nu putea să constate nici refuzul meu de a fi numit în altă funcție de procuror”…citeste INTEGRAL aici
