Analistul politic Sebastian Lăzăroiu și-a exprimat punctul de vedere în privința disputei dintre Ludovic Orban și Florin Cîțu pentru șefia PNL.
Lăzăroiu explică, într-o postare pe Facebook, care crede că sunt plusurile și minusurile fiecăruia dintre cei doi candidați la președinția Partidului Național Liberal.
Redăm, mai jos, postarea integrală:
“Urmează o postare lungă și făra poze, așa că, dacă aveți ceva pe foc, nu citiți imediat.
Mă încântă felul în care comunică Cîțu și, în general, anti-talentul lui politic. Nu e o ironie. Stângăciile de comunicare în explicarea/evitarea umbrelor din trecut, aroganța cu care răspunde la întrebări populist-răsuflate (bine, dacă voia să facă vâlvă, ar fi spus, “nu mănânc pâine, dar imi place făina”) imi dau speranțe, nu pentru că îl arată pe el cool, ci pentru că, probabil, nu-și dorește o cariera politică.
Recunosc, încă mă nedumerește fanfaronada lui economică. Aici, ori are niște ageamii în echipa de sfetnici, ori niște genii, depinde de obiectiv. Adică înțeleg foarte bine nevoia de a prezenta partea plină a paharului în comunicarea guvernamentală, însă Cîțu nu spune niciodată “acest pahar este pe jumătate plin” (ceea ce, de multe ori, e riguros adevărat), ci “apa din acest superb pahar e făcută de mine, odată cu cerul și pământul. Wow!” Acest mod carnavalesc-demiurgic de a prezenta diverși indicatori ar putea avea funcția de îndulcire a impopularității cronice, cu care se va confrunta în fruntea executivului (adică să nu lase huiduielile să devină ură, să fie și puțin haz).
De ce mă încântă lipsa lui de apetență pentru o carieră politică? Fiindcă exact de acest tip de om avem nevoie în următorii trei ani, dacă ne dorim cu adevărat reforme.
Acum, să aruncăm o privire la Orban. Orban este exact opusul. Mereu cu ochii pe sondaje, pe partid, pe stratageme politice. Atent cu vorbele, atent la construirea carierei politice, atent să nu-si supere potențialii votanți. Nu întâmplător, Orban și-a anunțat candidatura la șefia PNL odată cu asumarea candidaturii la cea mai înaltă funcție în stat, în 2024. Vedeți un om care aspiră atât de sus, într-un timp atât de scurt, să-și bată capul cu schimbări structurale care zgândăresc cuibul cu viespi al tranziției?
Mulți întreabă de ce reformele trebuie să fie neapărat nepopulare? Nu există și reforme populare, că doar le facem pentru popor, nu?
Nu prea există, fiindcă reformele bune, în general, sunt menite să strice echilibre nocive la nivel colectiv….citeste INTEGRAL aici