Preluarea de către talibani a Afganistanului reprezintă un „eșec al comunității internaționale”, spune ministrul Apărării din Marea Britanie, Ben Wallace, evaluând că intervenția Occidentului a fost o treabă doar pe jumătate realizată.
„Toți știm că Afganistanul nu este terminat. Este o problemă neterminată pentru lume, iar lumea trebuie să o ajute ”, spune el pentru televiziunea BBC.
Șapte persoane au decedat luni în interiorul aeroportului din Kabul, în timp ce sute de persoane încercau să intre cu forţa în avioanele care părăsesc capitala afgană, după preluarea puterii de către talibani în Afganistan.
Oamenii sunt efectiv disperați, iar în încercarea de a fugi din țară ajung să se prindă de avioane.
